Poliţiştii de frontieră suceveni au reţinut, la intrarea în ţară prin Vama Siret, o femeie din Federaţia Rusă, căutată internaţional, din 2018, pentru participare la o grupare armată ilegală.
Femeia, în vârstă de 36 de ani, a fost depistată vineri seara, pe sensul de intrare în ţară, la controlul efectuat asupra unui autocar cu pasageri care se deplasa pe ruta Ucraina – Turcia.
Femeia, pe numele căreia era emis un mandat internaţional de arestare de către Interpol, a fost predată Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Suceava în vederea punerii în aplicare a măsurilor legale.
Aceasta a fost prezentată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Suceava cu propunere de arestare provizorie în caz de urgenţă a persoanei extrădabile Amina Gerikhanova, faţă de care autorităţile judiciare din Federaţia Rusă au dispus transmiterea difuziunii din data de 24 aprilie 2018 emisă de Interpol Moscova, prin care s-a solicitat arestarea în vederea extrădării, în baza mandatului de arestare emis pe 27 martie 2018 de Tribunalul districtual Oktyabrsky, Grozny, Rusia.
„Curtea de Apel Suceava a admis propunerea de arestare provizorie pe o durată de 15 de zile, începând cu data de 12 martie 2022, a persoanei extrădabile Gerikhanova Amina, faţă de care autorităţile judiciare din Federaţia Rusă au dispus transmiterea difuziunii pentru săvârşirea infracţiunii de participare la grupare armată ilegală din Codul penal rusesc”, potrivit sursei citate.
Curtea de Apel Suceava a fixat data de 24 martie ca termen pentru a stabili dacă sunt îndeplinite condiţiile extrădării, femeia fiind în prezent în arestul IPJ Suceava.
O femeie din Rusia dată în urmărire internațională a fost prinsă la Vama Siret
ADVERTISING