Ziua mondială a teatrului la Teatrul Național din Cluj-Napoca

Ziua mondială a teatrului la Teatrul Național din Cluj-Napoca

Teatrul Național din Cluj-Napoca vă invită să ne bucurăm împreună de cea de-a 60-a aniversare a ZILEI MONDIALE A TEATRULUI, în data de 27 martie 2022. 

Ziua Mondială a Teatrului a fost inițiată în anul 1961 de către ITI (Institutul Internațional de Teatru, Paris) și se sărbătorește anual din 1962, când a fost redactat primul mesaj al evenimentului, de către Jean Cocteau. De atunci, în fiecare an, o personalitate importantă a lumii este invitată să compună acest mesaj. Anul acesta, mesajul a fost scris de Peter Sellars, regizor de teatru și operă, director de festival.

Ziua Mondială a Teatrului are scopul de a promova teatrul în toate formele sale în întreaga lume, de a-i face pe oameni să conștientizeze valoarea acestei arte, de a împărtăși bucuria pentru teatru cu ceilalți. Așadar, cu această ocazie, teatrul nostru vă invită să luați parte la un eveniment special în care teatrul și publicul să se regăsească și să se redescopere.

ADVERTISING

În întâmpinarea evenimentului principal, vă propunem o expoziție în aer liber, în zona pietonală a Bulevardului Eroilor (lângă Monumentul Memorandiștilor), organizată în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei. Vernisajul expoziție va avea loc în data de 18 martie, de la ora 11:00.

Gândită sub o formă dinamică, cu întrebări care să incite curiozitatea trecătorilor și cu răspunsuri în frumoase imagini fotografice, expoziția Călătorie prin lumea Teatrului Național - cu oameni, despre teatru, cu dragoste se adresează tuturor categoriilor de vârstă și va fi deschisă din data de 15 martie până în data de 27 martie 2022. De la mici la mari, clujenii vor putea afla detalii semnificative, dar mai puțin cunoscute, despre arhitectura exterioară și interioară a clădirii Teatrului Național, despre marile personalități ale culturii clujene și naționale care și-au pus amprenta asupra istoriei Teatrului și despre spectacolele care au devenit legendare. De asemenea, expoziția va sărbători momentele frumoase din prezentul Teatrului Național: evenimentele Ziua și Noaptea Porților Deschise, Festivalul „Întâlnirile Internaționale de la Cluj“, spectacolele în aer liber cu ocazia „Zilelor Clujului“ și, mai ales, va sărbători oamenii de pe scenă și din spatele scenei care au făcut și fac mereu totul ca magia teatrului să rămână vie. 

ADVERTISING

Evenimentul principal al Zilei Mondiale a Teatrului va avea loc pe scena Teatrului Național din  Cluj-Napoca și reprezintă începutul unui proiect organizat în parteneriat cu Asociația clujeană Create.Act.Enjoy.  

Așadar, pe 27 martie 2022, de la ora 19:00, vă invităm în Sala mare, proaspăt redeschisă la capacitate maximă, la spectacolul CARTOFORII de N.V. Gogol, în regia lui Ionuț Caras, unde, pentru prima dată pe scena Teatrului Național din Cluj, alături de actorii noștri va urca Iulia Savoș, psihopedagog, psihoterapeut sistemic și interpret în limbaj mimico-gestual, care va traduce spectacolul, în timp real, pentru spectatorii cu deficiențe de auz. 

Astfel, Asociația Create.Act.Enjoy, în cadrul direcției principale de promovare a importanței stării de bine și a terapiei prin artă în comunitate, propune întâlnirea dintre Teatrul Național Cluj-Napoca și grupurile vulnerabile, cu scopul creșterii gradului de conștientizare asupra accesibilizării evenimentelor culturale pentru grupuri vulnerabile. Teatrul Național va continua acest parteneriat, urmând ca proiectul să fie dezvoltat, astfel încât să existe o periodicitate în programarea spectacolelor sale care vor fi accesibilizate pentru diferite categorii de persoane cu deficiențe.

ADVERTISING

Accesul la acest spectacol este gratuit pentru persoanele cu deficiențe de auz și se face pe baza unui bilet eliberat de la Agenția de bilete a Teatrului, în baza legitimației. 

Prețul biletelor pentru celelalte categorii de spectatori rămâne neschimbat. 

Toți iubitorii de teatru sunt așteptați să participe la spectacol! Reprezentația va beneficia și de supratitrare în limba engleză, astfel încât să poată fi vizionată de un public cât mai divers. 

Seara va începe cu lectura mesajului internațional scris de Peter Sellars, iar imediat după spectacol vă invităm să participați la discuțiii cu realizatorii spectacolului.

Seara de 27 martie va mai marca o premieră: lansarea platformei de conținut video la cerere TNC la tine ACASĂ, care va oferi iubitorilor de teatru de pretutindeni posibilitatea de a accesa înregistrările celor mai îndrăgite spectacole ale Teatrului Național. În prelungirea direcției de facilitare și extindere a accesului la producțiile noastre, toate înregistrările disponibile pe platformă beneficiază de subtitrări în limba română și în limba engleză. Accesul pe platformă se va realiza prin intermediul site-ului Teatrului Național www.teatrulnationalcluj.ro.

Vă invităm să fiți alături de noi în acestă zi specială dedicată Teatrului! 

„Teatrul viziunii epice, al scopului, al recuperării, al refacerii și al iubirii are nevoie de noi ritualuri. Nu avem nevoie să fim distrați. Avem nevoie să ne strângem împreună. Avem nevoie să împărțim spațiul cu ceilalți și să cultivăm spațiul comun. Avem nevoie de spații protejate de ascultare profundă și egalitate.“ (extras din Mesajul pentru Ziua Mondială a Teatrului 2022 scris de Peter SELLARS).

Teatrul Național Cluj-Napoca își reafirmă solidaritatea cu Ucraina, în aceste momente de gravă criză umanitară, socială și politică. 

Ne-am alăturat inițiativei Uniunii Ucrainenilor din România, Filiala Cluj, care a deschis un fond special, denumit „Pentru pacea în Ucraina și solidaritate cu poporul ucrainean", în vederea acordării de sprijin umanitar cetățenilor ucraineni din zonele afectate de conflict.

Ajutoarele în bani pot fi trimise în conturile deschise la Banca Comercială Română, sector 1 București:

cont în RON: IBAN      RO69 RNCB 0209 0061 5787 0001

cont în USD: IBAN      RO42 RNCB 0209 0061 5787 0002

De asemenea, în foaierul Teatrului Național, înainte și după fiecare spectacol, va fi amplasată o urnă, banii strânși urmând a fi depuși în fondul mai sus amintit.

Donațiile se vor putea face și în data de 27 martie 2022.