Reacția lui Iohannis după noul record de coronavirus: Purtaţi mască, păstraţi distanţa, ca să scăpăm de epidemie!

Reacția lui Iohannis după noul record de coronavirus: Purtaţi mască, păstraţi distanţa, ca să scăpăm de epidemie!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut apel, miercuri, la români să poarte mască şi să păstreze distanţa, în contextul în care s-a înregistrat un nou record privind numărul de îmbolnăviri cu noul coronavirus.

„Dragi români, astăzi din păcate avem iarăşi un record total nedorit peste 1.400 de persoane găsite de ieri până astăzi cu COVID 19. Este prea mult şi vă rog, vă invit pe toţi purtaţi mască, păstraţi distanţa ca să scăpăm de epidemie”, a spus şeful statului într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni.

El a arătat că a avut miercuri o discuţie cu ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

„Este important pentru români să ştie că la acest moment în UE nu există un vaccin acceptat, aprobat, însă UE sprijină mai multe proiecte de cercetare şi sperăm ca într-un viitor cât se poate de apropiat să beneficieze de un vaccin. România este parte din acest efort şi România s-a înscris la UE în prima etapă pentru 10 milioane de doze de vaccin atunci când primul vaccin va fi disponibil în UE”, a spus şeful statului.

ADVERTISING

Reacția lui Iohannis vine după ce miercuri au fost raportate încă 1.415 cazuri noi de coronavirus în România, un nou record pentru țara noastră.

Nou record negativ în lupta cu pandemia: Peste 1.400 de cazuri noi în 24 de ore și aproape 500 de pacienți la ATI (Infografice)

Conferință de presă susținută la Palatul Cotroceni (12.08.2020)

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇