Fetele tind să plece mai devreme din casa părintească decât băieţii în aproape toate statele membre ale Uniunii Europene, însă cea mai mare diferenţă între genuri se înregistra în 2019 în România, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Excepţia este Luxemburg, unde media de vârstă pentru băieţii care pleacă de acasă este de 20 de ani, iar a fetelor, de 20,3 ani.
În 2019, cea mai mare diferenţă între genuri se înregistra în România (25,7 ani pentru tinere faţă de 30,3 ani pentru tineri), Bulgaria (27,6 faţă de 32,1), Croaţia (29,9 faţă de 33,6), Letonia (24,8 faţă de 28,1), Ungaria (25,8 faţă de 28,5) şi Slovacia (29,6 faţă de 32,1).
În statele membre ale UE, procentul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 25 şi 34 de ani care încă locuiau cu părinţii lor în 2019 varia de la mai puţin de 10% în Danemarca (4%), Finlanda (4,8%) şi Suedia (5,7%), la mai mult de jumătate în Slovacia (56,4%, datele din 2018), Grecia (57,8%) şi Croaţia (62%).
Ce-i face pe tineri să plece de acasă
Plecarea din casa părintească depinde deseori de implicarea unui tânăr într-o relaţie cu un partener sau de studii, de nivelul de independenţă financiară, de condiţiile de pe piaţa muncii, de accesibilitatea condiţiilor de locuit, dar şi de particularităţile culturale.
Datele Eurostat arată că, în 2019, vârsta medie la care tinerii părăseau casa părintească era de 26,2 ani, dar există diferenţe semnificative între statele membre UE.
Astfel, cel mai devreme "zboară din cuib" tinerii din ţările din nordul UE: Suedia (17,8 ani), Danemarca (21,1 ani), Finlanda (21,8 ani), apoi din Luxemburg (20,1 ani), Estonia (22,2 ani), Franţa (23,6 ani), Germania şi Olanda (ambele cu 23,7 ani), iar cel mai târziu tinerii din ţările din sudul UE: Croaţia (31,8 ani), Slovacia (30,9 ani), Italia (30,1 ani), Bulgaria (30 de ani), Malta (29,9 ani), Spania (29,5 ani), Portugalia (29 de ani) şi Grecia (28,9 ani).
Citește și:
De ce ar trebui să bei apă de la robinet. Un studiu cu rezultate surprinzătoare
Românii se apucă de fumat pentru a se simţi "cineva" (studiu)