Decizia radicală luată de Becali după înfrângerea suferită de FCSB la Pitești

Decizia radicală luată de Becali după înfrângerea suferită de FCSB la Pitești

Gigi Becali este hotărât să-l dea afară pe portarul Andrei Vlad, după gafa din meciul de la Pitești.

„Patronul FCSB-ului a făcut o adevărată criză de nervi după greșeala făcută de portar în meciul cu FC Argeș”, notează Fanatik.

Aceasta nouă greșeală a goalkeeperului în vârstă de 22 de ani l-a determinat pe Becali să ia decizia de a-l pune pe lista de transferuri.

De altfel, Becali a cerut ca Vlad să fie schimbat încă din minutul 16, după gafă, însă în cele din urmă goalkeeperul a fost înlocuit la pauză.

ADVERTISING

Nu e prima oară când Becali vrea să-l dea afară pe Andrei Vlad. Și în vara anului trecut, portarul a fost la un pas de a fi cedat la Universitatea Craiova. În cele din urmă, Becali s-a răzgândit și l-a păstrat la echipă.

FCSB a pierdut cu 1-0 în deplasarea de la FC Argeș, după o uriașă greșeală a lui Andrei Vlad, care a pasat direct la un adversar.

Andrei Vlad mai are contract cu FCSB până în vara lui 2023.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇