Existau 1.162.170 de beneficiari ai indemnizaţiei sociale pentru pensionari în luna ianuarie 2022.
Numărul este cu 247.574 mai mare comparativ cu luna anterioară, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Dintre aceştia, 1.027.861 erau pensionari din sistemul public, iar 134.309 – proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor.
În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 368 de lei.
Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Bistriţa-Năsăud (de 428 lei), Maramureş (419 lei) şi Cluj (410 lei).
Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti - respectiv 48.231 şi în judeţele Suceava (41.278 pensionari), Dolj (37.745) şi Iaşi (36.628).
În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 271 de lei, valoarea ce mai mare fiind înregistrată în judeţele Ilfov (389 lei) şi Gorj (356 lei) şi sectoarele 1 şi 2 din Bucureşti (342 lei).
Potrivit sursei citate, numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în judeţele Iaşi (9.179 persoane), urmat de Dolj (8.803) şi Botoşani (8.593).