Explozie la o țeavă de gaz în București

Explozie la o țeavă de gaz în București
Foto: captură video

Nu se circulă pe Podul Basarab, vineri seara, iar circulația este restricționată în zonă, după ce o explozie a avut loc la o țeavă de gaz.

Locuitorii din zonă au fost cei care au sunat la 112 și au anunțat că au simțit o explozie și apoi miros de gaz. Țeava de gaz care a explodat este pe Şoseaua Grozăveşti, în apropiere de Pasajul Basarab.

Mai multe echipaje de intervenție s-au deplasat în zonă și, din fericire, nu au găsit flacără.

”Nu sunt persoane rănite. Zona a fost balizată, iar compania de gaze a oprit alimentarea magistralei. Acţionează 3 autospeciale de stingere, SMURD, CBRN”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov. 

ADVERTISING

Ca măsură preventivă au fost evacuate aproximativ 80 de persoane dintr-un bloc aflat în vecinătate.

Circulația auto se desfășoară cu greutate pe Șoseaua Grozăvești, pe bulevardul Vasile Milea și pe alte străzi din zonă.

Din informaţiile preliminare rezultă că ţeava de gaze alimenta CET Grozăveşti. Se pare că e vorba de o țeavă de gaze la care se lucra.

Distrigaz Sud Rețele a precizat într-un comunicat că în jurul orei 23:00, alimentarea cu gaze naturale a CET Grozăvești a fost reluată și un singur client mai este sistat. Reluarea alimentării acestuia se va face în cursul zilei de sâmbătă.

ADVERTISING

Specialiştii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bucureşti vor monitoriza, din oră în oră, evoluţia indicatorilor de calitate a aerului, având în vedere că au fost constatate degajări de fum. În prezent, măsurătorile nu indică evoluţii semnificative ale concentraţiilor poluanţilor monitorizaţi.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇