Cazul măștii “neconstituționale” este o mostră ideală pentru manipularea, incompetența și superficialitatea endemice la multe niveluri, unele foarte importante, din societatea românească. Să le luăm în cronologia deslușirii momentului.
1.Presa. De la primul titlu galben de pe ecran, televizunile au ținut-o „gaia mațu’” cu masca neconstituțională. Nimănui nu i-a atras atenția că un obiect, fie el mască, fustă, chilot sau mașină, nu poate fi neconstituțional.
Unii editori și reporteri au făcut o modificare: purtarea măștii este neconstituțională. Nici așa.
Un pas înainte mic și rar a fost făcut de cei care au anunțat că CCR ar fi decis neconstituționalitatea obligației de a purta masca. Aceasta ar fi fost o decizie măcar posibilă.
Doar că nu aceasta a fost decizia. Potrivit comunicatului foarte clar, CCR nu a invalidat o prevedere anume din OUG 192/2020, deci nici pe cea care introducea obligativitatea purtării măștii și în spa’iile deschise.
CCR a stabilit că toată ordonanța este neconstituțională, deoarece a fost încălcat art 79 din Constituție referitor la avizul Consiliului Legislativ. Deci o neconstituționalitate extrinsecă.
Daca ar fi fost vorba despre imposibilitatea limitării de drepturi prin OUG, temeiul juridic invocat nu ar fi fost art 79, ci art 53 din Constituție.
După publicarea în Monitorul Oficial, efectul deciziei CCR va fi, într-adevăr, revenirea la forma nemodificată a Legii 55/2020, deci eliminarea modificării adusa de OUG 192 – masca și în spațiile deschise.
Fiind o neconstituționalitate extrinsecă și dacă motivarea nu va aduce cine știe ce alte precizări care să exceadă minutei de marți, Guvernul poate reintroduce obligativitatea măștii în exterior printr-o procedură constituțională de adoptare.
Puțin probabil să se mai întâmple, având în vedere că oricum zilele acestei măsuri erau numărate și mergem spre relaxări.
2. Guvernul. Legea nr. 73/ 1993 prevede că ”Proiectele de ordonanțe și de hotărâri cu caracter normativ se supun spre adoptare Guvernului numai cu avizul Consiliului Legislativ (CL)”.
Regulamentul privind procedurile guvernamentale, adoptat prin HG 561/2009, stabilește reguli precise.
Pe scurt, Secretariatul General al Guvernului (SGG) colectează avizele de la ministere avizatoare, cere avizul CL care trebuie să emită avizul în termen de 24 de ore, în cazul unui proiect de OUG.
Dacă avizul prevede modificări de fond, proiectul revine la inițiator care ori se conformează ori explică în scris de ce menține forma criticată.
CCR a stabilit că obligația de a solicita avizul Consiliului Legislativ are natură constituțională. Deci nu este un aviz conform, dar trebuie să existe la momentul adoptării OUG.
De ce? Rolul CL este să se asigure că proiectul este corect, clar, inteligibil scris și că nu se bate cap în cap cu restul legislației. Iar Guvernul ar trebui să fie primul interesat să emită reglementari care îndeplinesc aceste cerințe.
Nu este. Haosul legislativ total, în care nici măcar avocații nu se descurcă cu ușurință și fără momente de autentică disperare, este cea mai bună dovadă.
Secretarul general al Guvernului Orban, dl Antonel Tănase, nici măcar nu a cerut avizul CL înainte de adoptarea OUG 192.
OUG 192 a fost adoptată în 5 noiembrie 2020, iar avizul CL, pe care îl găsim în fișa OUG din Parlament, este datat 6 noiembrie. De aceea, CCR nici nu a ținut cont de el și a considerat procedura ca neîndeplinită.
Deviza Guvernului Orban a fost ”merge și așa”. Eludarea avizelor a fost un mod de lucru și cel puțin încă doua OUG-uri au picat la CCR inclusiv pentru lipsa avizului CL:
-OUG 23/2020 care privea achizițiile publice, răsturnată prin Decizia CCR 221/2020
-OUG 25/2020 prinvind reforma în domeniul sănătății, răsturnată prin Decizia CCR 229/2020
Ambele motivări ar fi fost pe deplin elocvente în privința modului în care se raportateaza CCR la avizul CL.
Și problema nu a fost, probabil, la Antonel Tănase, ci la premierul Orban care a luat în brațe teza partizantului politic al CCR, valabil de altfel în multe cazuri, pentru a comite abuzuri sancționate pe bună dreptate de CCR.
3.Garcea. Avocatul Poporului nu s-a sesizat în acest caz, legea de adoptare a OUG 192 nu există, pentru a fi atacată, și probabil trecea pandemia cu ea lăsată în pace.
Asta dacă nu ar fi fost aplicată abuziv. Una este să sancționezi lipsa măștii în locuri aglomerate, alta e să amendezi un om care merge pe stradă fără mască, singur, seara. Pe cine poate el contamina și cine să-l contamineze?
Un student astfel amendat de un Garcea convins că a ajuns un fel de buric al Pământului a atacat amenda în instanță și a ridicat excepția de neconstituționalitate a OUG 192.
Așa s-a întâmplat cu foarte multe dintre prevederile pandemiei. Dacă măsurile (unele justificate, altele mai puțin) ar fi fost aplicate cu justă măsură, cu bun simț, enervarea ar fi fost mai mică.
Cel mai mult au înfuriat abuzul, aberația, arbitrariul. De aici, în bună măsură, fronda generalizată la tot ce înseamnă decizie guvernamentală.