O fetiță dispărută din 2019 a fost găsită în viață, ascunsă într-o cameră secretă

O fetiță dispărută din 2019 a fost găsită în viață, ascunsă într-o cameră secretă

O fetiță care a dispărut în 2019 a fost găsită în viață, într-o cameră secretă de sub o scară, anunță poliția din statul american New York.

Paislee Shultis, acum în vârstă de șase ani, a fost descoperită într-o casă din orașul Saugerties, în urma unor căutări efectuate luni, potrivit BBC.

Ea este sănătoasă și a mers la tutorele ei legal, împreună cu sora ei mai mare, spune poliția.

Părinții ei, care nu mai dețin custodia copilului, au fost acuzați de intervenție asupra custodiei și de punerea în pericol a bunăstării unui copil. Ei sunt cei care au răpit-o și au ținut-o ascunsă.

ADVERTISING

Paislee a fost dată dispărută din comitatul Tioga, New York, în iulie 2019, potrivit unui comunicat al poliției. Ea avea patru ani.

Autoritățile au crezut la acel moment că a fost răpită de părinții ei, Kimberly Cooper, în vârstă de 33 de ani, și Kirk Shultis Jr., în vârstă de 32 de ani, dar nu au reușit să dovedească.

După ce a primit informații potrivit cărora Paislee era ținută într-un loc ascuns în orașul Saugerties, în comitatul Ulster, poliția a obținut un mandat de percheziție a casei. Proprietatea fusese percheziționată anterior.

ADVERTISING

Kirk Shultis Sr., în vârstă de 57 de ani, bunicul ei, care deține casa, era acolo când poliția a efectuat percheziția și a declarat că nu știe unde se află fetița, spune poliția.

Dar la puțin peste o oră de la începerea percheziției, unul dintre detectivi a observat că scările care duc la subsolul casei păreau a fi construite ciudat.

După ce au îndepărtat câteva scânduri, le-au găsit pe Paislee și pe Kimberly Cooper ascunse în ceea ce poliția a descris ca fiind o incintă „mică, rece și umedă".

Paislee a fost examinată de paramedici și este sănătoasă.

ADVERTISING

Părinții biologici ai lui Paislee pierduseră custodia ei și a surorii sale mai mari înainte de dispariția ei, iar poliția crede că acesta a fost motivul pentru care Paislee a fost răpită.

Kimberly Cooper, Kirk Shultis Jr. și Kirk Shultis Sr. au fost arestați și acuzați de dispariția lui Paislee. Tatăl și fiul au fost eliberați în așteptarea procesului.

Cooper avea un mandat de arestare neexecutat și, prin urmare, rămâne în închisoarea din Ulster County.

O anchetă este în curs de desfășurare și se așteaptă și alte arestări, se arată în comunicatul poliției.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇