”Adoptă o factură”, inițiativa socială prin care vor fi ajutați de comunitate pensionarii singuri din Florența

”Adoptă o factură”, inițiativa socială prin care vor fi ajutați de comunitate pensionarii singuri din Florența
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Locuitorii Florenței sunt invitați să se implice personal și să-i ajute pe vârstnicii vulnerabili din oraș cu plata facturilor la utilități, în condițiile în care prețurile au explodat, iar în metropola italiană locuiesc foarte multe astfel de persoane.

Inițiativa intitulată ”Adoptă o factură” demarează în condițiile în care creșterea prețurilor la gaze și electricitate, cu peste 50% în această iarnă, a început deja să își producă efectele în Italia, informează The Guardian.

”Impactul social este foarte puternic, creșterile din facturi sunt uriașe. Am primit multe apeluri și scrisori de la persoane aflate în mare dificultate”, a declarat primarul Florenței, Dario Nardella, pentru sursa citată.

ADVERTISING

Persoanele peste 65 de ani reprezintă circa 27,6% din populația Florenței, procentul fiind în creștere în ultimii ani. În plus, numărul pensionarilor care locuiesc singuri este estimat de autoritățile locale ca fiind între 30-33.000 de persoane.

”Iar mulți dintre ei trăiesc sub pragul de sărăcie, încercând să supraviețuiască cu circa 9.000 de euro pe an. Noi avem o listă cu cei care beneficiază de ajutoare sociale, dar nu putem să îi ajutăm pe toți, oricât ne străduim, în condițiile în care inclusiv Consiliul a fost afectat de creșterea prețurilor la energie”, a mai spus primarul.

ADVERTISING

Sara Funaro, consilier în Florența, a declarat că aproximativ 4-6.000 de persoane în vârstă sunt înregistrate oficial la serviciile sociale, dar se estimează că numărul celor care suferă din cauza crizei economice poate fi mai mare în acest moment.

”Din pensie, ei trebuie să achite întreținerea, mâncarea, toate având costuri crescute. Trebuie să îi ajutăm, să le asigurăm liniștea”, adaugă aceasta.

Donațiile vor fi colectate online de Fundația Montedomini, care îi ajută pe vârstnicii din Florența de decenii. Cetățenii sunt invitați să contribuie cu cât pot.

“Adotta una bolletta”: la nuova iniziativa solidale del Comune di Firenze insieme alla #FondazioneMontedomini Onlus! Una...

Publicată de Montedomini Firenze pe Luni, 14 februarie 2022

De la lansarea inițiativei, prin apel publicat duminică în cotidianul La Reppublica, fundația a primit zeci de mesaje de la persoane și companii care s-au arătat dornice să doneze, scrie sursa citată.

ADVERTISING

”E foarte impresionant. Când e vorba despre solidaritate, florentinii reacționează foarte bine”, a comentat primarul Nardella.

Florența este printre marile orașe italiene care săptămâna trecută au stins luminile ce pun în valoare monumentele faimoase, ca protest simbolic față de creșterea prețurilor la energie.

Premierul italian, Mario Draghi, a declarat săptămâna trecută că Guvernul pregătește noi măsuri de intervenție, care să vină în ajutorul populației și instituțiilor puternic afectate.

C.B.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇