Un candidat la primăria oraşului Louisville, din statul american Kentucky, a fost ţinta unor focuri de armă care i-au atins numai hainele, au indicat cel în cauză şi poliţia locală, care a precizat că o persoană a fost arestată.
Craig Greenberg, un om de afaceri democrat, a afirmat într-o conferinţă de presă că este „şocat”, dar că el şi echipa sa se simt „norocoşi” să fie în siguranţă, notează AFP.
Candidatul a povestit că un individ s-a prezentat, luni dimineaţă, la sediul său de campanie, unde avea o reuniune cu patru membri ai echipei sale.
"După ce l-am salutat, a scos o armă, a îndreptat-o direct spre mine şi a început să tragă", a spus el.
"Persoana cea mai apropiată de uşă a reuşit curajos să închidă uşa", ceilalţi au baricadat intrarea cu mese şi "suspectul a fugit", a continuat el.
Mai devreme, şefa poliţiei din Louisville, Erika Shields, le-a transmis jurnaliştilor că agenţii au evacuat clădirea şi că nimeni nu a fost rănit.
"Cu toate acestea, se pare că o persoană a fost vizată în special şi este vorba despre unul dintre candidaţii noştri la primărie, Craig Greenberg", a continuat ea. "Nu a fost lovit, dar se pare că un glonţ i-a lovit una dintre haine", a mai spus şefa poliţiei.
Craig Greenberg a confirmat că un glonţ i-a atins puloverul şi cămaşa.
Un suspect care pare să fi acţionat singur a fost arestat, iar ancheta nu exclude nicio pistă, a afirmat Erika Shields: ca Craig Greenberg să fi fost vizat pentru că este evreu, ca atacatorul să fie o persoană bolnavă mintal ori ca motivaţia lui să fie politică.
Craig Greenberg, care a refuzat să ofere detalii despre presupusul trăgător pentru a nu interfera cu ancheta, a declarat în cursul conferinţei de presă că incidentul este o ilustrare a violenţei "mult prea frecvente din oraşul nostru".
"În mod clar, mai sunt multe de făcut pentru a pune capăt acestei violenţe fără sens", a spus el.