Elizabeth Ann este prima clonă de dihor cu picioare negre și speranța unei întregi specii pe cale de dispariție. A împlinit un an și ar putea deveni mamă, cu condiția să se găsească un mascul viril, dar care să fie delicat cu ea, dat fiind faptul că este extrem de prețioasă.
În rândul acestei specii, împerecherea poate deveni violentă, iar însăși Elizabeth Ann nu este cel mai blând animal. Exemplarul, care tocmai a împlinit un an, mârâie la îngrijitori dacă aceștia se apropie prea mult, relatează The Guardian.
Însă specia, pe numele său științific Mustella nigripes, are mare nevoie de gene noi, iar Elizabeth le poate oferi; asta dacă va supraviețui procesului de împerechere.
Prin urmare, este nevoie de un mascul care a produs deja urmași, deci nu este infertil, o problemă care afectează mulți masculi ai acestei specii.
Elizabeth Ann a fost obținută din țesuturile care fuseseră luate de la o femelă numită Willa, cu zeci de ani în urmă. Celulele ei au fost conservate la Frozen Zoo din San Diego, o unitate de depozitare în care materialele genetice de la animalele pe cale de dispariție sunt stocate în azot lichid.
În urmă cu câțiva ani, s-a decis să fie folosită aceeași tehnologie care a fost utilizată în Scoția pentru a o crea pe oaia Dolly, în 1996, pentru a produce o clonă a Willei. Celulele ei au fost folosite pentru a genera embrioni care au fost implantați în trei femele de dihor domestic.
Două dintre sarcini au eșuat, în timp ce a treia mamă surogat a avut un urmaș născut mort și pe Elizabeth Ann, care acum se bucură de o dietă cu hamsteri în casa ei din Colorado și își așteaptă pretendentul, fără a ști că o întreagă specie depinde de ea.
Cercetătorii plănuiesc să creeze un alt lot de dihori cu picior negru clonați, cu același scop: să stimuleze diversitatea genetică a speciei și să oprească declinul reproductiv al acesteia.