Provincia canadiană Quebec a anunţat marţi abandonarea „contribuţiei la sănătate”, taxa pentru nevaccinaţi prezentată la începutul acestui an care a stârnit reacţii puternice în provincia francofonă.
Îngrijorat că vede populaţia divizată, premierul Quebecului, François Legault, a decis să revină asupra proiectului de lege într-un moment în care, spune el, „observăm că nemulţumirea creşte pe zi ce trece”, scrie AFP.
"Pentru a face Quebecul să avanseze într-un climat social calm, anunţ că guvernul nu va depune acest proiect de lege privind contribuţia la sănătate", a declarat el în cursul unei conferinţe de presă.
Acest proiect de taxă prezentat la 11 ianuarie a fost iniţiat ca un "stimulator" pentru a-i convinge pe cei nevaccinaţi să se imunizeze împotriva Covid-19, dar François Legault consideră în prezent că "acest anunţ i-a divizat" pe locuitorii provinciei.
Nu este prima dată când Quebecul a făcut paşi înapoi în privinţa unei măsuri sanitare. Guvernul Legault a dorit în toamnă să introducă vaccinarea obligatorie pentru tot personalul sanitar, dar a suspendat în cele din urmă această măsură pentru a evita slăbirea unui sistem deja lovit de lipsa forţei de muncă.
Quebecul a mai anunţat, marţi, că activităţile sportive şi artistice (săli de sport, spa) pentru adulţi vor putea fi reluate din 14 februarie pentru până la 25 de persoane.
După o serie de restricţii reintroduse în ajunul Anului Nou, restaurantele au putut să deschidă din nou luni, iar activităţile sportive extraşcolare din şcoli şi universităţi au putut fi reluate.
Până în prezent, nouă din zece locuitori ai provinciei au primit două doze de vaccin împotriva coronavirusului, în timp ce 61% au primit o a treia doză.
"Nu este suficient", a reacţionat premierul Quebecului, exprimându-şi speranţa că rata de vaccinare va creşte în zilele şi săptămânile următoare.