Ana Bogdan, în semifinalele unui turneu ITF din Franța

Ana Bogdan, în semifinalele unui turneu ITF din Franța

Ana Bogdan s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului ITF de la Andrezieux-Boutheon (Franţa), dotat cu premii totale de 60.000 de dolari, după ce a trecut de franţuzoaica Salma Djoubri, cu 6-3, 6-3.

Bogdan (29 ani, 116 WTA), a treia favorită, s-a impus după o oră şi 32 de minute în faţa unei adversare de 19 ani, aflate pe locul 467 în lume.

În penultimul act, românca va înfrunta o altă reprezentantă a Franţei, Jessika Ponchet (25 ani, 199 WTA).

Ana a câştigat ambele meciuri directe de până acum cu Ponchet, 6-1, 6-3 în 2019, în optimi la Concord (Massachusetts), şi 7-5, 7-5 în 2021, în sferturi la Limoges.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!