Pașaportul de vaccinare intră în vigoare în Franța, în ciuda controverselor

Pașaportul de vaccinare intră în vigoare în Franța, în ciuda controverselor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Consiliul Constituţional al Franţei a validat vineri cea mai mare parte a dispoziţiilor proiectului de lege controversat care introduce paşaportul de vaccinare în numele ‘protejării sănătăţii’ în contextul epidemiei de COVID-19, transmit AFP şi dpa.

Textul, adoptat definitiv duminică de parlament, va fi, aşadar, promulgat şi ‘va permite implementarea sa deplină începând de luni, 24 ianuarie, aşa cum a anunţat premierul’ Jean Castex încă de joi, a precizat biroul de presă al guvernului.

Consiliul Constituţional a cenzurat totuşi posibilitatea pentru organizatorii mitingurilor politice să le solicite paşaport sanitar participanţilor.

ADVERTISING

Paşaportul de vaccinare le va fi necesar persoanelor peste 16 ani pentru a avea acces la activităţi de timp liber, în restaurante, la târguri, seminarii, în transportul public interregional.

Un test negativ nu va mai fi suficient decât pentru accesul în unităţi medicale.

Şaizeci de deputaţi de toate orientările, în frunte cu grupul stângii radicale 'Franţa nesupusă', precum şi senatorii socialişti sesizaseră Consiliul Constituţional, denunţând ”atingeri aduse libertăţilor fundamentale”.

Consiliul a notat că dispoziţiile privind paşaportul de vaccinare 'nu ar trebui să fie privite, având în vedere natura locurilor şi activităţilor cărora li se adresează, ca instaurând o obligaţie de vaccinare'.

ADVERTISING

Măsurile referitoare la acest paşaport 'trebuie să fie strict proporţionale cu riscurile sanitare presupuse' şi să li 'se pună capăt fără întârziere atunci când nu mai sunt necesare', proiectul de lege prevăzând o aplicare posibilă până la 31 iulie.

O măsură criticată în mod deosebit de senatorii socialişti a fost validată: posibilitatea verificărilor de identitate de către personalul cafenelelor, restaurantelor, în cinematografe sau săli de teatru în caz de dubiu cu privire la deţinătorul paşaportului.

ADVERTISING

Consiliul a considerat că nu este vorba despre un control de poliţie administrativă, formulând totuşi 'o rezervă de interpretare': verificarea nu se va putea baza decât pe 'criterii care exclud orice discriminare de orice natură între persoane'.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇