Ioan Niculae rămâne la închisoare, după ce DNA a contestat liberarea condiționată

Ioan Niculae rămâne la închisoare, după ce DNA a contestat liberarea condiționată

Omul de afaceri Ioan Niculae rămâne în penitenciar, după ce Tribunalul Constanţa i-a respins, marţi, cererea de liberare condiţionată, iar decizia este definitivă.

În urmă cu două luni, Judecătoria Medgidia admisese cererea sa, dar decizia a fost atacată de procurori la instanţa superioară.

Tribunalul Constanţa a hotărât, marţi, să admită contestaţia procurorilor DNA, iar propunerea de liberare condiţionată a fost considerată ca fiind neîntemeiată și respinsă. Decizia este definitivă.

Omul de afaceri mai are voie abia peste 3 luni să depună o nouă cerere. Până acum a mai formulat și alte cereri de liberare condiţionată, care i-au fost respinse de instanţă.

ADVERTISING

Ioan Niculae, administrator al InterAgro, a fost condamnat în luna februarie 2021, de Curtea de Apel Bucureşti, la cinci ani de închisoare.

El este acuzat, între altele, că "a corupt" oameni de afaceri, funcţionari publici şi înalţi demnitari să promoveze o Hotărâre de Guvern prin care să fie acordate facilităţi fiscale privind subvenţionarea achiziţiei de îngrăşăminte chimice, acest lucru aducând InterAgro un beneficiu de 600 de milioane de euro.  

Ioan Niculae îşi ispăşeşte pedeapsa la Penitenciarul Poarta Albă.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇