Ucraineni prinși cu teste PCR false la intrarea în România

Ucraineni prinși cu teste PCR false la intrarea în România

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Isaccea au depistat patru cetăţeni ucrainieni care au prezentat autorităţilor teste negative pentru detecţia infecţiei cu virusul SARS-COV-2, care s-au dovedit a fi false.

”În cursul zilei de 15.01.2022, în jurul orei 17:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea, s-au prezentat patru cetăţeni ucrainieni, toţi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 25 de ani, pasageri într-un autoturism. Aceştia au prezentat autorităţilor competente, pentru control, teste PCR cu rezultate negative pentru detecţia infecţiei cu virusul SARS-COV-2”, a transmis, duminică, Garda de Coastă.  

ADVERTISING

Sursa citată a precizat că, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea testelor prezentate, la solicitarea reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Tulcea, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, constatând faptul că documentele în cauză nu sunt autentice. 

Cele patru persoane au recunoscut faptul că testele sunt false, scopul principal fiind acela de a evita carantina pe teritoriul României.  

În prezent, poliţiştii de frontieră tulceni fac verificări faţă de cele patru persoane, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.  

ADVERTISING

Cei patru ucrainieini nu au fost lăsaţi să intre în ţară.  


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇