Preţurile la toate cele trei abonamente Netflix au fost crescute în America de Nord cu sume între unul şi doi dolari.
Netflix se scumpeşte pentru a treia oară în ultimii trei ani în Statele Unite şi Canada. Toate cele trei abonamente vor costa mai mult, iar cea mai mare creștere de preț va fi la cel mai scump abonament.
Noile preţuri pentru Canada şi Statele Unite cresc după cum urmează:
- Basic (1 stream, 480p): de la 8.99 la 9.99 dolari
- Standard (2 stream-uri, 1080p): de la 13.99 la 15.49 dolari
- Premium (4 stream-uri, 4K): de la 17.99 la 19.99 dolari
Noile preţuri sunt deja active pentru abonaţii noi, în vreme ce abonaţii actuali vor fi înştiinţaţi de noile preţuri, prin e-mail, pe parcursul următoarelor 30 de zile.
Scumpirile în val operate de Netflix în ultima vreme în cea mai mare piaţă a sa ar putea fi interpretate ca un semn pentru ceea ce va urma şi în alte regiuni, inclusiv România. Nu există, însă, vreo informaţie oficială, deocamdată, în acest sens.
În România, s-a creat deja o mare discrepanţă între cei aproximativ 60 de lei (12 euro) cât costă pe lună un abonament Netflix Premium şi cei 20 lei cât costă HBO Go şi Amazon Prime Video.