Au fost desemnați câștigătorii Burselor stART

slider-site

Au fost desemnați cei 30 de câștigători ai celei de-a șaptea ediții a burselor stART. Peste 800 de elevi de liceu au concurat pentru bursele în valoare de 6.000 de lei, iar lista elevilor selectați poate fi consultată pe site-ul Școlii de Valori.

Fie că sunt talentați la desen, pictură, muzică, vlogging, scriere creativă sau fotografie, aceștia vor beneficia de sprijin financiar timp de 12 luni, pentru a-și achiziționa instrumente, echipamente sau orice materiale necesare pentru a-și dezvolta abilitățile artistice.

De asemenea, elevii vor avea acces gratuit la sesiuni de mentorat și cursuri menite să îi ajute să își dezvolte competențele soft. Astfel, tinerii primesc o șansă  în plus să își transforme talentul artistic într-o carieră sau chiar să facă primii pași către antreprenoriat. 

ADVERTISING

Orice copil este înzestrat cu un anumit talent, dar pentru a-l cultiva are nevoie de susținere și de un mediu în care să se poată dezvolta. Prin perseverență, seriozitate și multă muncă, acesta se poate transforma chiar și într-o sursă de venit. Când ești la început de drum, însă, este o provocare să rămâi motivat, iar noi ne dorim să le oferim liceenilor din toată țara sprijinul de care au nevoie, dar și acces la o comunitate de oameni care îi pot forma”, completează Florin Bâlcan, director general Provident Financial România.

Prin programul Bursele stART, Școala de Valori și Provident au susținut până în prezent 230 de tineri din peste 20 de localități din România, care au beneficiat de burse și sesiuni de mentorat în valoare de peste 1.000.000 de lei.

ADVERTISING

Într-o lume mereu în schimbare, tinerii au nevoie să își antreneze abilitățile care îi pot ajuta să fie pregătiți atunci când fac primii pași în piața muncii, punându-și în valoare atuurile.

De la un an la altul, am observat că interesul pentru bursele stART este în creștere și este o încântare să descoperim cât de mulți tineri talentați sunt în țara noastră. De asemenea, suntem plăcut surprinși că liceenii sunt interesați, în primul rând, de sesiunile de coaching și de interacțiunea cu artiștii care și-au construit deja o carieră, ceea ce ne arată că, în plus față de sprijinul financiar, reușim să le oferim un plus de valoare construind o comunitate în care elevii sunt inspirați și capătă încredere în propriile forțe”, susține Dragoș Belduganu, Coordonator Programe Sociale Școala de Valori.

ADVERTISING

Programul Bursele stART a fost lansat în urmă cu 7 ani cu scopul de a le oferi tinerilor care au un talent artistic sprijinul de care au nevoie la început de drum, pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a face primii pași în carieră. Inițiativa este coordonată de Școala de Valori și este susținută Provident.

Anul acesta au aplicat în program peste 800 de elevi, iar cea mai mare concurență a fost la pictură și desen, unde au fost 390 de candidați. Interesul a fost crescut și pentru artele viitorului (fotografie, scriere creativă și vlogging), unde au aplicat 273 de elevi, în vreme ce pentru muzică au aplicat 199 de elevi.

Cei 30 de bursieri selectați vor dispune de un buget lunar pe care îl pot investi în echipamente, taxe pentru concursuri sau alte activități, în funcție de nevoile pe care le au. În afară de susținerea financiară, aceștia vor intra într-o comunitate formată din artiști și specialiști, care îi pot ghida în carieră, ajutându-i să-și dezvolte inclusiv competențele soft, precum cele de comunicare, dar și unele practice, precum cele de management al resurselor financiare sau antreprenoriat.

Programul Bursele stART a însemnat nu doar oportunitatea de a procura materialele, atât de necesare dezvoltării în direcția pasiunii mele, cât, îndeosebi, șansa de a cunoaște oameni, de a face prieteni și de a vedea mai multe fațete ale celei pe care noi o numim arta de a trăi frumos și cu sens”, a precizat Fabian Martin, scriere creativă Bursele stART, edițiile din 2020 și 2021.

Provident Financial România este parte a grupului britanic International Personal Finance (IPF), cel mai mare furnizor de credite la domiciliu din Europa. Din 2006, Provident a investit în România peste 376 de milioane de euro. Compania este al doilea cel mai mare angajator britanic din România, cu aproape 2.000 de angajați. În toți acești ani, Provident a investit peste 1,1 milioane de euro în inițiative pentru comunitate, dezvoltând și susținând mai multe proiecte de responsabilitate socială, de la programe de educație financiară la dezvoltarea tinerelor talente, dar și sprijinirea grupurilor defavorizate.

Școala de Valori este o organizație non-guvernamentală şi non-profit, înființată în 2009, care îi îndrumă pe tineri să-şi antreneze potențialul, astfel încât să-şi dezvolte atitudini şi comportamente, care îi ajută în viața personală și în carieră. Astfel vor ajunge să aducă schimbarea în comunitate având la bază educația centrată pe valori.