Tehnologia continuă să deschidă noi posibilităţi pentru salvarea de vieţi omeneşti.
Un bărbat de 71 de ani din Suedia care a suferit un stop cardiac în timp ce îşi deszăpezea aleea îşi datorează viaţa, cel puţin parţial, unei drone. Un astfel de vehicul a livrat, în aproximativ trei minute de la apelarea serviciului de urgenţă, un defibrilator la locuinţa bărbatului, iar un trecător, întâmplător un medic în drum spre serviciu care se oprise pentru a acorda primul ajutor, a folosit dispozitivul pentru a salva viaţa pacientului.
Operaţiunea de salvare a avut loc în luna decembrie şi deznodământul fericit a fost posibil datorită serviciului de livrări aeriene medicale de urgenţă al companiei de soluţii pentru drone autonome Everdrone. Prin acest serviciu, operatorii de la urgenţe pot trimite în asemenea cazuri o dronă cu defibrilator, care poate ajunge la pacienţi înaintea ambulanţei, dându-le o şansă în plus.
Sistemul a fost anterior testat cu succes în oraşele suedeze Göteborg şi Kungälv.
“Aceasta este o tehnologie cu adevărat revoluţionară, care trebuie să fie implementată peste tot”, spune pacientul salvat luna trecută, care între timp s-a refăcut complet.
Serviciul Everdrone acoperă în prezent în Suedia 200.000 de locuitori, iar compania speră să îl poată introduce şi în alte ţări europene în acest an.
Potrivit Everdrone, în Europa au loc anual 275.000 de cazuri de stop cardiac extraspitalicesc, în general în locuinţe private, la care ambulanţa poate ajunge prea târziu. Din cauza fapului că nu se intervine la timp, rata de supravieţuire este de doar 10 la sută.
C.S.