Primarul unei mici comune din Brașov e judecat pentru un mare tun cu fonduri UE

Primarul unei mici comune din Brașov e judecat pentru un mare tun cu fonduri UE

Marian Pîtea, la data faptei primar al comunei Jibert, judeţul Braşov, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat că ar fi ajutat un consilier juridic din cadrul primăriei pentru a obţine pe nedrept fonduri europene în valoare de peste 22,5 milioane lei.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii brașoveni au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a Adrianei Ana Şerban, la data faptelor consilier juridic în cadrul Primăriei comunei Jibert şi reprezentant al Asociaţiei crescătorilor de taurine Jibert, pentru folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, şi a lui Marian Pîtea, la data faptei primar al comunei Jibert, judeţul Braşov, pentru complicitate la aceeaşi infracţiune, în formă continuată.

În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată şi Asociaţia crescătorilor de taurine Jibert, pentru folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că Adriana Ana Şerban, în calitate de reprezentant al Asociaţiei crescătorilor de taurine Jibert, ar fi depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), în perioada 2007-2014, mai multe documente în care erau consemnate date necorespunzătoare adevărului pentru a obţine, în mod injust, sume de bani în cadrul schemelor de sprijin pentru suprafeţe de teren pe care nu le deţinea în realitate.

„Şerban ar fi beneficiat de sprijinul primarului Marian Pîtea, care, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi încheiat cu Asociaţia un contract prin care i-a dat în administrare întreaga suprafaţă de păşune deţinută de comuna Jibert. Documentul respectiv nu îi conferea inculpatei un drept de folosinţă asupra terenului menţionat, fiind încheiat în mod formal, pentru a crea aparenţa că Asociaţia ar avea un astfel de drept asupra păşunii comunale. În realitate, păşunea a fost utilizată de toţi locuitorii comunei, nu doar de membrii formei asociative. Prin aceste demersuri, inculpata ar fi obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 22.594.739 lei, sumă cu care APIA s-a constituit parte civilă în cauză”, precizează DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Braşov cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇