Prețurile alimentelor la nivel mondial au atins cel mai mare nivel din ultimii 10 ani

Prețurile alimentelor la nivel mondial au atins cel mai mare nivel din ultimii 10 ani

Prețurile alimentelor la nivel mondial au crescut cu 28% în 2021, până la cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani.

Speranțele pentru o revenire la condiții de piață mai stabile în acest an sunt slabe, a declarat joi agenția pentru alimente a ONU, potrivit Reuters.

Indicele prețurilor la alimente al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), care urmărește cele mai comercializate mărfuri alimentare la nivel global, a fost în medie de 125,7 puncte în 2021.

Indicele lunar a scăzut ușor în decembrie, dar a crescut în ultimele patru luni consecutiv, reflectând recolta scăzută și cererea puternică din ultimul an.

ADVERTISING

Prețurile mai mari la alimente au contribuit la creșterea inflației, pe măsură ce economiile își revin din criza cauzată de Covid, iar FAO a avertizat că populația mai săracă din țările dependente de importuri este în pericol.

„Pandemia globală și schimbările climatice din ce în ce mai incerte lasă puțin loc pentru optimism cu privire la revenirea la condiții de piață mai stabile chiar și în 2022”, a spus economistul FAO, Abdolreza Abbassian, într-un comunicat.

O creștere a prețului la îngrășăminte, alături de creșterea prețurilor la energie, au crescut costul așa-ziselor inputuri utilizate de fermieri pentru producția de culturi, ridicând îndoieli cu privire recoltele de anul viitor.

ADVERTISING

I.O.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇