Protest spontan al șoferilor de troleibuz din Timișoara

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Troleibuzele din municipiul Timişoara nu au circulat la primele ore ale dimineţii de marţi, după ce şoferii au intrat într-un protest spontan. Motivul: nu şi-au primit salariile pentru luna noiembrie şi tichetele de masă.

„Conducătorii de bord din cadrul Secţiei Transport Troleibuze, din cadrul Societăţii de Transport Public (STPT), au refuzat să iasă în traseu, din cauza nemulţumirilor legate de neachitarea lichidării salariale din 15 decembrie şi a tichetelor de masă restante. Traseele liniilor de troleibuz de pe raza municipiului au rămas descoperite la primele ore ale dimineţii, acestea fiind acoperite, începând cu ora 7,00, cu autobuze, în limita resurselor disponibile”, a declarat, citat într-un comunicat de presă remis AGERPRES, purtătorul de cuvânt al STPT, Cosmin Bradu.

Potrivit acestuia, lichidarea aferentă lunii noiembrie ar fi trebuit să fie achitată în data de 15 decembrie, dar, din cauza lipsei fondurilor necesare, achitarea a fost amânată pentru marţi.

Conform Contractului Colectiv de Muncă din octombrie 2021, „plata salariilor reprezentând lichidarea lunii anterioare poate fi decalată cu trei zile faţă de data de 15 a lunii, fără ca aceasta să fie considerată întârziere a plăţii salariale”.

În context, conducerea Societăţii de Transport Public Timişoara face apel la Asociaţia de Dezvoltare Intracomunitară „Societatea Metropolitană de Transport Timişoara” pentru a-şi onora datoriile acumulate către STPT în vederea soluţionării situaţiei existente, datorii în cuantum de 48.639.914 lei.

„Ne cerem scuze călătorilor care au avut de suferit din această cauză şi îi asigurăm că depunem toate eforturile pentru remedierea situaţiei”, au transmis reprezentanţii STPT.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇