Președintele clubului CFR Cluj a confirmat, luni, că Dan Petrescu va rămâne în continuare antrenor al echipei, așa că acesta nu va prelua echipa națională.
”În urma discuțiilor purtate azi, atât clubul, cât și Dan Petrescu au decis să continue împreună proiectul început la CFR.
Suntem fericiți, e un antrenor în care avem încredere și e un om de cuvânt, așa cum spuneam și în declarațiile anterioare”, a declarat fostul arbitru pentru CFR TV.
”Lucrăm cu Dan Petrescu preocupați să avem un sezon mult mai bun în competițiile europene în mod special, în sezonul următor”, a mai spus oficialul CFR-ului.
CFR Cluj intră în pauza de iarnă de pe primul loc în Liga 1, la 10 puncte de locul 2, FCSB. Clujenii au 19 victorii în 21 de etape. Echipa a fost eliminată și din Conference League, și din Cupa României, așa că se poate concentra doar pe câștigarea campionatului.
Favorit pentru preluarea naționalei este acum Adrian Mutu. Și numele lui Edi Iordănescu a fost vehiculat în ultimele săptămâni.