Joe Biden spune că SUA nu vor intra în război cu Rusia pentru Ucraina

Joe Biden spune că SUA nu vor intra în război cu Rusia pentru Ucraina
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Trimiterea de trupe americane pentru a apăra Ucraina de un atac rus „nu este luată în calcul”, pentru că ţara nu face parte din NATO, a declarat miercuri preşedintele american Joe Biden, relatează AFP şi Reuters.

„Ideea ca SUA să recurgă unilateral la forţă pentru a răspunde unei invazii ruse a Ucrainei nu este luată în calcul în prezent”, a declarat Joe Biden, afirmând că are „o obligaţie morală şi legală faţă de aliaţii noştri din NATO, o obligaţie sacră, care nu se extinde şi la Ucraina”.

Însă un atac rus ar atrage o consolidare a prezenţei militare americane pe teritoriile ţărilor membre NATO în Europa de Est, a avertizat Joe Biden.

Vom fi probabil obligaţi să ne întărim prezenţa în ţările NATO, pentru a le linişti în special pe cele din partea estică. În plus, am spus cu claritate că vom furniza şi mijloace de apărare Ucrainei”, a declarat el.

Preşedintele american a mai spus, a doua zi după videoconferinţa de marţi, că l-a ameninţat pe omologul său rus Vladimir Putin cu sancţiuni „cum nu a mai văzut” în caz de atac asupra Ucrainei.

ADVERTISING

„Am fost foarte clar că, dacă într-adevăr invadează Ucraina, vor exista consecinţe grave”, „consecinţe economice cum nu a mai văzut”, a declarat Joe Biden în faţa jurnaliştilor la Casa Albă.

Russia US Summit
Foto: Hepta.ro

SUA, NATO şi Kievul acuză Moscova că adună trupe la frontiera cu Ucraina pentru a ataca ţara.

Moscova pretinde, pe de altă parte, că susţinerea de NATO pentru Kiev şi ambiţiile ucrainene de a se alătura organizaţiei alimentează riscul de confruntare militară în regiune şi constituie o ameninţare pentru securitatea Rusiei.

Vladimir Putin a spus miercuri că Rusia are "dreptul de a-şi proteja securitatea", estimând că a lăsa NATO să se apropie de frontierele sale fără a reacţiona ar fi "criminal".

Ucraina este devastată din 2014 de un război între Kiev şi separatiştii din estul ţării, care s-a soldat cu peste 13.000 de morţi şi a izbucnit după anexarea peninsulei Crimeea de către Moscova.

Guvernul ucrainean acuză Rusia că-i susţine pe separatişti, ceea ce Moscova neagă.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇