Premieră în România: Un șantier care trenează de 13 ani e monitorizat cu drone (Video)

Premieră în România: Un șantier care trenează de 13 ani e monitorizat cu drone (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

A început prima misiune a dronelor Ministerului Transporturilor. Acestea monitorizează șantierul centurii orașului Tecuci, iar imaginile sunt publicate pe Facebook.

„Varianta Ocolitoare Tecuci, un obiectiv despre care am discutat cu autoritățile locale de la Galați, la întâlnirea de sâmbătă. Sunt 13 ani de când oamenii așteaptă să se încheie lucrările. Un contract marcat ani de zile de lipsă de mobilizare și de rezilieri. Este mult prea mult. Nu mai accept scuze și întârzieri. Actualul constructor a început lucrările anul acesta, în luna mai. Am un singur mesaj pentru el …Termenul de finalizare a lucrărilor este luna mai, anul viitor!”, a anunțat, marți, pe Facebook, Sorin Grindeanu.

ADVERTISING

Mesajul este însoțit de o filmare de la fața locului, realizată cu dronele. De asemenea, pe imagini apar explicații privind istoricul și stadiul lucrării. Potrivit informațiilor, marți, pe șantier se aflau 12 utilaje și 25 de muncitori, iar stadiul fizic al lucrării este 68%.

Ministrul Transporturilor a decis să utilizeze dronele pentru a monitoriza marile lucrări de infrastructură din România. Șantierul de la Tecuci a fost ales pentru prima operațiune de acest tip.

„Am aflat o chestiune de Cartea Recordurilor, recunosc că nu am ştiut că de 13 ani se lucrează la Centura de la Tecuci şi am înţeles că este un record absolut... I-am informat la rândul meu că, pe proiectul pe care l-am anunţat, de a urmări şantierele din ţară cu drone, direct, primul proiect pe care o să-l urmăresc şi o să-l vedem live pe site-ul ministerului este ăsta. Asta este ceva de domeniul incredibilului, ca de 13 ani să se lucreze. Zici că e centura Parisului”, a declarat, sâmbătă, la Galaţi, ministrul Sorin Grindeanu.

ADVERTISING

La final, centura orașului Tecuci va avea aproape 7 kilometri. Lucrarea de la Tecuci a început în urma cu 13 ani și a avansat foarte greu după ce au fost reziliate două contracte cu firmele de construcții.

Varianta Ocolitoare Tecuci, un obiectiv despre care am discutat cu autoritățile locale de la Galați, la întâlnirea de sâmbătă.Sunt 13 ani de când oamenii așteaptă să se încheie lucrările. Un contract marcat ani de zile de lipsă de mobilizare și de rezilieri.Este mult prea mult. Nu mai accept scuze și întârzieri.Actualul constructor a început lucrările anul acesta, în luna mai.Am un singur mesaj pentru el ...Termenul de finalizare a lucrărilor este luna mai, anul viitor!

Publicată de Sorin Grindeanu pe Marţi, 7 decembrie 2021

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇