Atacantul Sergiu Buș ar putea reveni la FCSB.
Jucătorul în vârstă de 29 de ani este dispus să revină la FCSB dacă va primi o ofertă din partea clubului, anunță Sport.ro.
"Am reziliat contractul cu Seongnam oficial săptămâna trecută, este jucător liber de contract începând cu vineri seara. Și suntem deschiși la discuții cu orice echipe", a spus Bogdan Apostu, impresarul lui Sergiu Buș, pentru PRO TV.
"Am mai spus-o, vizavi de Sergiu cred că va fi foarte greu să ajungă la o echipă medie din România din cauza faptului că are niște pretenții salariale destul de mari. Din punct de vedere financiar UTA nu poate sa suporte salariul pe care Sergiu il cere in acest moment", a mai spus acesta.
11 meciuri a jucat Sergiu Buș pentru FCSB în sezonul 2020/2021, reușind două goluri.
600 de mii de euro este cota de piață a lui Buș, potrivit site-ului transfermarkt.com.