Transportul rutier de pasageri, gestionat conform legii de către Consiliile Judeţene, intră în colaps, din 31 decembrie, din cauza unor probleme legislative, susţin reprezentanţii Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT).
Reprezentanţii FORT susţin că ne mai despart doar trei săptămâni de momentul în care intră în vigoare prevederile OUG 70/2020, cap. XV „Măsuri privind transportul rutier judeţean de persoane şi transportul elevilor” ce menţionează la art. 66 (1) faptul că programele de transport judeţene, îşi pierd valabilitatea începând cu data de 31 decembrie 2021.
Ținând cont că procedurile privind atribuirea de noi contracte nu vor fi finalizate până la această dată, rezultă în mod cert că transportul regulat de pasageri intră într-un blocaj fără precedent chiar în noaptea dintre ani, susține sursa citată.
"În lipsa unei intervenţii urgente a Guvernului/Ministerului Dezvoltării, anul nou debutează fără servicii de transport regulat de pasageri în trafic judeţean, deplasarea pasagerilor în interiorul judeţelor ţării devenind astfel imposibilă. Federaţia Operatorilor Români de Transport - FORT a tras numeroase semnale de alarmă în ultimele 12 luni, pe acest subiect, atât în spaţiul public cât şi în dialog cu Ministerul Dezvoltării, însă fără succes până în prezent", se mai precizează în comunicat.
FORT spune că s-a ajuns aici ”în principal din cauza lipsei de intervenţie, clarificări, luări de poziţie a MDLAP (Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, n.r.) pe fondul legislaţiei dificile şi pline de capcane”.
”Consiliile Judeţene ce s-au încumetat să pună în aplicare prevederile legislative prost gândite şi elaborate se află acum în imposibilitatea de a respecta termenele impuse riscând totodată să încalce grav legislaţia privind achiziţiile publice, dar şi Regulamentul CE 1370/2007 privind serviciile publice de transport", se mai precizează în comunicat.