Horoscopul lunii decembrie 2021

Horoscopul lunii decembrie 2021

Berbec

Segmentul profesional este foarte dinamic pe tot parcursul lunii. Se întrezăresc discuții importante cu șefii, cu reprezentanți ai unor instituții oficiale, invitații la evenimente sociale. Alege-ți cuvintele și gesturile cu grijă, pentru că mentalul și percepțiile sunt distorsionate. Astfel, una se gândește, alta se vorbește și cu totul altceva se înțelege. Relații foarte active cu străinătatea. Posibile călători îndepărtate și dialoguri cu oameni erudiți. Răsturnările de situație în plan profesional sunt frecvente și greu de înțeles la prima vedere. A doua parte a lunii aduce evenimente interesante, atât în familie, cât și în mediul profesional în care activezi. Se deschide o etapă nouă în care pe de o parte, poți rezolva conflicte vechi, iar pe de altă parte, îți poți consolida direcția profesională. Sprijinul familiei îl primești în salturi, însă va fi suficient pentru cât ai neovie în această perioadă. În relațiile cu anturajul apropiat există șanse să se destrame unele.

Analiza numerologică anul 2022: Emoții și senzațional!

Taur

În prima parte a lunii este foarte accentuat segmentul financiar, mai ales secțiunea venituri colaterale locului de muncă, aspectele privitoare la moșteniri și partaje, relațiile cu instituțiile financiare. Prudență și discernământ, deoarece este rost de neplăceri. Se pare că îți vei schimba foarte mult filozofia de viață pe parcursul acestei luni. Sunt favorizate studiile, participarea la seminarii și cursuri pe teme diverse. Temele spirituale îți vor atrage în mod special interesul, poate și datorită faptului că finalul lunii aduce sărbători de sezon. Relațiile cu persoanele aflate în străinătate vor fi frecvente. După 19 decembrie fii prudent la drum, deoarece sunt posibile neplăceri. Financiar este o perioadă care va aduce un final de câștig din munca proprie. Este nevoie de prudență, deoarece urmează o perioadă dificilă din perspectiva câștigurilor personale. Te ajută alții cu bani, bunuri sau favoruri, dar este ceva ascuns în toate acestea.

ADVERTISING

Gemeni

Multă forfotă în plan partenerial în prima parte a lunii. Este o perioadă de bun augur, pentru că ai șanse să lămurești animozități vechi și să te gândești serios la implicarea în colaborări noi sau, în funcție de situație, într-o legătură amoroasă oficială. Segmentul financiar îți aduce în atenție cheltuielile comune cu alții, dar și moștenirile și partajele personale sau profesionale. Acordă atenție maximă acestui segment și redu cheltuielile. Este rost să primești recompense și cadouri. După 19 decembrie pot apărea nereguli în documentele financiare, cheltuieli nefinalizate în trecut și discuții aprinse pe teme patrimoniale. Prudență, discernământ, răbdare! Călătoriile sunt susținute în prima parte a lunii, mai ales cele în străinătate. Însă, relațiile cu persoanele străine sunt conflictuale și se pot destrăma de la banalități. Se așterne în fața ta o nouă etapă de viață.

Rac

O perioadă cu multă forfotă în sfera profesională, mai ales în prima parte a lunii. Vei fi nevoit să rezolvi sarcini urgente, să te ocupi de detalii profesionale, plus va trebui să fii activ în întâlnirile colegiale și cele cu șefii. Se deschide o etapă nouă la locul de muncă, însă fii prudent, deoarece există aspecte ascunse și destul de periculoase în viitorul apropiat. Sănătatea este vulnerabilă pe toată durata lunii, de aceea fii prudent și îngrijește-te corespunzător. În plan partenerial, la prima vedere, totul pare distorsionat, dar cu puțin efort și bunăvoință vei reuși să depistezi părțile bune ale situațiilor în care ești implicat. Se vor lămuri chestiuni parteneriale vechi, atât cu partenerul de viață, cât și cu partenerii de afaceri sau colaboratorii. De asemenea, este posibil să revii asupra unor înțelegeri și contracte, deoarece apar elemente noi. Schimbări financiare de anvergură la bani și bunuri comune cu alții, moșteniri și partaje.

Oracolscop 29 noiembrie – 5 decembrie 2021

ADVERTISING

Leu

Evenimentele principale ale perioadei analizate se vor desfășura în mod special în segmentele familial și în cel profesional. Răsturnări de situație, reluarea unor activități vechi și a unor discuții furtunoase. Dozează-ți eforturile, selectează prioritățile și evită provocările celorlalți. Pe fondul agitației atât din câmpul muncii, cât și din mediul de acasă, sănătatea poate avea de suferit. Astfel este posibil să-ți programezi consultații, analize medicale și intervenții chirurgicale. Este bine să te tratezi corespunzător și să pui pe primul loc sănătatea și relațiile cu cei dragi. Relațiile familiale se mențin conflictuale în prima parte a lunii, însă există și o parte bună. Vei reuși să te debarasezi de oamenii și situațiile care te necăjesc și care au devenit prea obositoare. A doua parte a lunii aduce iz de sărbătoare și chef de petrecere. Bucură-te de tot ce te înconjoară!

Fecioară

În prima parte a lunii, accentul revine treburilor gospodărești și relațiilor cu membrii familiei. Ai șanse deosebite de a face ușor curățenii, reparații, reamenajări interioare. Îngrijește atent sursele de foc și de aer din spațiul locativ, deoarece sunt posibile avarii importante. Relațiile cu cei dragi sunt favorizate, astfel că întâlnirile și dialogurile cu aceste persoane vor fi frecvente și de bun augur. Până pe 29 decembrie continuă iureșul din câmpul muncii, astfel că vor veni continuu sarcini de lucru noi, importante și urgente. Dozează-ți eforturile, întrucât organismul are nevoie de repaos regulat și de bună calitate. Pe la mijlocul lunii se va încheia o etapă profesională care durează de ceva vreme. Este vorba mai ales de relațiile cu șefii de la locul de muncă. Dezamăgiri și reproșuri nefondate din partea unora care doar pun paie pe foc.

Creează 2021 GENIAL! Eveniment lunar cu Nicoleta Svârlefus: 28 noiembrie 2021

ADVERTISING

Balanță

Foarte animate sunt relațiile cu anturajul apropiat în prima parte a lunii. Întâlniri, dialoguri, vizite, activități comune cu cei dragi, toate se amestecă într-un carusel greu de stăpânit și înțeles. Fii prudent în vorbe și gesturi, pentru că unii te vor percepe eronat și de aici apare un șir lung de conflicte. Segmentul domestic este activ pe toată durata lunii, astfel că activitățile gopodărești și relațiile cu membrii familiei vor fi frecvente. Se vor deschide discuții ample privitoare la moșteniri, obiecte patrimoniale, vânzarea și achiziționarea unor bunuri. Prudență, deoarece după 19 decembrie mentalul va fi răscolit și te poți răzgândi sau alții se pot răzgândi vizavi de o chestiune patrimonială comună. Noutăți în casă și familiei, vrei, nu vrei! Persoana iubită și copiii te provoacă mult până în preajma datei de 29. Surprize de mari proporții.

Scorpion

Cheltuielile predomină în prima parte a lunii, fiind vorba pe de o parte, de cele necesare traiului cotidian, iar pe de altă parte, despre mofturile celor dragi. Este adevărat că îți cresc veniturile, însă doar temporar. Sunt șanse să primești cadouri, recompense sau vești mult așteptate privitoare la rezolvarea unor datorii, moșteniri sau partaje. Relațiile cu anturajul apropiat sunt frecvente, astfel că vei lua legătura cu diverse persoane, unele cunoscute cu multă vreme în urmă. De asemenea, se vor înteți călătoriile pe distanțe scurte, fie în scop profesional, fie pentru a-i vizita pe cei dragi. Prudență la mijloacele de transport! Mentalul va fi răscolit începând cu 19 decembrie, deci alege-ți cu grijă vorbele și gesturile. De unii prieteni te vei desprinde din varii motive. Este bine să-ți selectezi cu grijă anturajul și să te orientezi spre persoane de bună calitate. Schimbări de anvergură în casă și în relațiile cu membrii familiei și cu neamurile.

Atmosfera astrală a lunii DECEMBRIE 2021: dinamică, fascinantă, plină de neprevăzut!

Săgetător

Eșți în formă în prima parte a lunii, astfel că te poți ocupa cu succes de îngrijirea sănătății și de reorganizarea programului cotidian. Planifică obiective pe termen lung și urmărește-le îndeaproape. Unii te vor lua drept exemplu bun, deci fii prudent cum te afișezi în lume. Segmentul financiar este foarte activ, în special secțiunea venituri și cheltuieli cotidiene. Pe de o parte, primești bani, cadouri, recompense, însă pe de altă parte, cheltuiești mult, poate chiar mai mult decât îți poți permite. Există riscul să te afunzi în datorii nefondate, deci chibzuiește atent fiecare cumpărătură. Bine ar fi să achiți la timp facturile, taxele sau orice alt tip de datorie și abia apoi să-ți orientezi fondurile spre mofturi. De evitat investițiile după 19 decembrie, întrucât sunt șanse de pierderi, furturi, fraude. Relațiile cu anturajul apropiat se vor modifica definitiv în mod favorabil.

Capricorn

Îți este favorizată detașarea de cotidian, astfel că ar fi bine să profiți de energia astrală din prima parte a lunii și să te gândești pe îndelete la planurile tale de viitor. Ai nevoie de odihnă, plimbări în aer liber, dialoguri de taină cu cei dragi și de încredere. De asemenea, îți sunt susținute activitățile departe de ochii și urechile lumii. Programează-ți ședințe de îngrijire corporală, consultații medicale cu diverși specialiști în sănătate și vizite la prieteni și rude. Sănătatea este vulnerabilă evidențiindu-se afecțiuni mai noi și mai vechi. A doua parte a lunii te aduce în prim-planul vieții cotidiene, astfel că vei reveni în mijlocul celor dragi cu forțe proaspete. Cheltuielile sunt frecvente până în preajma datei de 29 decembrie, existând riscul să acumulezi datorii sau să cheltuiești pe obiecte inutile. Fii prudent și chibzuiește-ți atent cumpărăturile!

Vărsător

Ești foarte apropiat de prieteni, însă ei de tine mai puțin. Este adevărat că se ivesc proiecte, acțiuni comune cu aceste persoane, dar și dinspre segmentul profesional apar oprtunități de a te afirma și de a obține recompensele binemeritate. Îți sunt favorizate relațiile și acțiunile comune cu persoanele mai în vârstă decât tine. Astfel se pot lega prietenii trainice, care să dureze mulți ani de acum încolo. Relațiile sentimentale sunt umbrite pe toată durata lunii, iar în preajma datei de 19 decembrie, o etapă amoroasă se vă finaliza. Ori se încheie o relație amoroasă veche, ori se reconfigurează relația existentă, prin modificarea foarte clară a termenilor și condițiilor de desfășurare. A doua parte a lunii îți aduce dorință de retragere din forfota cotidiană și izolare. Fii înțelegător cu tine însuți și ocupă-te de sănătate.

Pești

Segmentul socio-profesional este foarte animat pe toată durata lunii. Ședințe urgente la serviciu, prezentări importante la care trebuie să iei cuvântul sau să oferi soluții constructive, decizii luate în grabă – totul se desfășoară rapid și greu de urmărit. Însă, primești susținerea colegilor, șefii te urmăresc atent și punctează aspectele pozitive ale activității tale profesionale, astfel că de fapt lucrurile se desfășoară frumos și în beneficiul tău. Este posibil să obții o funcție de conducere, sarcini de lucru noi, de anvergură, ba chiar poți primi recompense și apluze pentru merite deosebite în câmpul muncii. Prudență și măsură în toate, pentru că există și reversul medaliei! Relațiile cu prietenii se vor evidenția în a doua parte a lunii, unele chiar destul de zgomotos. Se vor relua discuții aprinse și conflicte vechi, deci nu te baza prea mult pe aceste persoane.

Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇