Hanukkah o sărbătoare a victoriei luminii asupra întunericului

Hanukkah o sărbătoare a victoriei luminii asupra întunericului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Aprinderea primei lumânări de Hanukkah este simbol al miracolului milenar al victoriei luminii asupra întunericului și, de aceea, prilej de mare sărbătoare pentru evreii de pretutindeni. Anul acesta, am celebrat prima zi de Hanukkah la Opera Națională București, alături de personalități din mediul diplomatic, politic și de afaceri. La evenimentul restrâns, invitații s-au bucurat de prestația, în premieră pe scena ONB, a Israeli Andalusian Orchestra, ansamblu de 40 de muzicieni din orașul Asdod, care au interpretat cu măiestrie bucăți muzicale tradițional israeliene, dar și una dintre cele mai cunoscute piese românești, ”Ciocârlia”, și un fragment din ”Rapsodia română”.

ADVERTISING

Astăzi este Hanukkah. Sunt opt zile de sărbătoare când, seară de seară, fiecare evreu aprinde o lumânare în amintirea minunii picăturii de ulei care a ars, în loc de o zi, timp de opt zile, a spus Tova Ben Nun-Cherbis, președinte și fondator al Complexului Educațional Laude- Reut, în deschiderea evenimentului.

La ceremonia aprinderii primei lumânări de Hanukkah, oficiată de Excelența Sa David Saranga, ambasadorul Statului Israel în România, au participat premierul Nicolae Ciucă, și președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu.

ADVERTISING

E.S. David Saranga a vorbit despre semnificația și simbolistica sărbătorii. Sărbătoarea de Hanukkah ne amintește de miracolul luminii din inimile noastre. De Hanukkah, noi, evreii, sărbătorim victoria binelui asupra răului, la fel cum s-a întâmplat și în urmă cu 2000 de ani, când Templul Sfânt din Ierusalim a fost eliberat, a spus acesta.

Sunt onorat să particip la momentul dedicat aprinderii primei lumânări de Hanukkah și la concertul extraordinar din această seară de la Opera Română, și-a început discursul dl. Marcel Ciolacu. Domnia sa și-a exprima aprecierea deosebită față de moștenirea culturală și istorică a poporului evreu și de legăturile acestuia cu poporul român. Pemiteți-mi să vă mulțumesc pentru invitația pe care Excelența Voastră mi-ați adresat-o la momentul dedicat aprinderii primei lumânări de Hanukkah și la concertul extraordinar din această seară de la Opera Națională, pentru marcarea unui eveniment cu valoare de simbol a victoriei binelui asupra răului, al reînnnoirii și perenității, a continuat Marcel Ciolacu.

ADVERTISING

La finalul discursurilor, Orchestra Andalusă din Așdod a încântat audiența cu un ritmuri spaniole, arabe și românești, într-o interpretare de excepție, aplaudată îndelung de către cei prezenți.

Urăm și noi elevilor și profesorilor Complexului Educațional Laude-Reut, Chag Hanukkah Sameach!

Ceremonia aprienderii primei lumănări de Hanukkah 2021

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇