Laura Vicol e noul preşedinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor. USR: A fost avocata clanului Cămătaru și apropiată de Elena Udrea şi Alina Bica

Laura Vicol e noul preşedinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor. USR: A fost avocata clanului Cămătaru și apropiată de Elena Udrea şi Alina Bica

Social-democrata Laura Vicol este noul preşedinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, fiind susţinută să preia funcţia de noua majoritate din Parlament, PSD-PNL şi UDMR.

Ea a scris într-un mesaj pe Facebook că este prima femeie preşedinte al acestei comisii. USR însă a criticat dur numirea acesteia.

”Le mulţumesc colegilor care mi-au acordat sprijinul pentru a ocupa funcţia de preşedinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor. Prima femeie preşedinte al acestei comisii. Le promit şi lor, dar şi celor care nu mă vor în această funcţie că voi face totul pentru ca activitatea acestei comisii să fie la înălţime. Sunt un om echilibrat şi apreciez lucrul în echipă”, a scris Alina Vicol, într-un mesaj pe Facebook.

ADVERTISING

Deputatul USR, Silviu Dehelean, spune însă că Laura Vicol a primit răsplata pentru că a fost avocata unei mafii care a capturat statul român.

”Laura Vicol a primit răsplata pentru că a fost avocata unei mafii care a capturat statul român. Laura Vicol, reprezentanta Alinei Bica, fostă procuroare DIICOT inculpată pentru corupţie, a clanului Cămătarilor cu conexiuni în zona PSD, a lui Daniel Dragomir, SRI-istul care a angajat firmă israeliană de securitate pentru a o urmări şi intimida pe Laura Codruţa Kovesi, prietena Elenei Bădescu şi a Olguţei Vasilescu”, a amintit Silviu Dehelean.

ADVERTISING

A fost avocata lui Nuţu şi Sile Cămătaru

Deputatul USR arată că Laura Vicol a fost votată, joi, de PSD, PNL şi UDMR ca preşedinte al Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, ”cea care ar trebui să repare Legile Justiţiei multilate deja de Liviu Dragnea”.

”Sunt curios cum se simt colegii mei de Comisie Juridică de la PNL Cristian Bacanu, Cupsa Ioan, Michael Gudu, Gabriel Andronache si ceilalţi, pentru ca au susţinut acest nou presedinte al Comisiei Juridice.

Avocata celei mai sulfuroase zone dintre politică şi criminalitate este cea care va face legi pentru justiţie în România. Pentru cine credeţi că argumenta din noua poziţie? Mulţumim Iohannis, mulţumim PNL”, mai spune Dehelean.

ADVERTISING

Şi liderul USR Bucureşti, Vlad Voiculescu, a comentat numirea Laurei Vicol la şefia Comisiei Juridice.

”Mulţumiri şi felicitări domnului Klaus Iohannis! Doamna Laura Vicol va fi preşedinta Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor. Laura Vicol a candidat, la europarlamentarele din 2019, pe listele PRU, o formaţiune politică fondată de Sebastian Ghiţă şi cu un puternic mesaj anti-european şi suveranist.

Laura Vicol a fost avocata multor personaje controversate, printre care unul dintre liderii Clanului Sportivilor, dar şi Nuţu şi Sile Cămătaru. Laura Vicol, apropiată de Elena Udrea şi Alina Bica, a fost avocata fostei şefe DIICOT şi obişnuia să fie o prezenţă constantă în studiourile RTV şi Antena 3”, transmite Voiculescu.

Comisia Juridică din Camera Deputaţilor a fost condusă până joi de Mihai Badea, de la USR. El a anunţat că a fost înlocuit din funcţia de preşedinte, unde noua coaliţie PNL-PSD-UDMR a votat-o pe avocata Laura Vicol (PSD).


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇