Răducioiu revine la Dinamo

Răducioiu revine la Dinamo
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul internaţional Florin Răducioiu, prezent duminică la evenimentul de lansare al platformei DinamoWin, a anunţat că instalarea sa într-o funcţie de conducere la clubul de fotbal Dinamo este „iminentă”.

Întrebat dacă va prelua o funcţie în cadrul clubului, fostul atacant a răspuns: „Sosirea mea la Dinamo este iminentă. Nu vreau să spun mai mult acum”.

La 14 octombrie, antrenorul Mircea Rednic anunţa că Răducioiu va fi cooptat în conducerea FC Dinamo Bucureşti pe postul de director tehnic sau director sportiv. Instalarea acestuia s-a amânat însă, administratorul judiciar al clubului, Răzvan Zăvăleanu, precizând la momentul respectiv că organigrama este aglomerată şi că este nevoie ca o persoană să plece pentru a veni Răducioiu.

ADVERTISING

Duminică, Florin Răducioiu a mai afirmat că refuză să se gândească la o eventuală retrogradare a echipei Dinamo.

"Cei care se ocupă de problemele economice ale clubului sunt foarte pregătiţi. Mă refer în primul rând la domnul Zăvăleanu. L-am cunoscut şi sunt convins că este o persoană foarte bine pregătită pentru a salva clubul Dinamo şi că nu se ajunge la depunctare. Este foarte important ca Dinamo să fie salvată şi din punct de vedere sportiv, pentru că nici nu vreau să mă gândesc... refuz să cred că Dinamo va retrograda", a precizat fostul fotbalist.

ADVERTISING

"Acest proiect DinamoWin trebuie luat foarte în serios, este un efort foarte mare pe care îl fac suporterii... Dar aceste eforturi trebuie corelate cu performanţa echipei Dinamo din puncte de vedere sportiv. Pentru că odată cu urcarea în clasament şi cu această salvare vor veni alături de echipă numeroşi sponsori şi investitori", a adăugat Florin Răducioiu.

Platforma DinamoWin, o reţea socială şi marketplace dedicate fanilor dinamovişti, a fost lansată, duminică, în cadrul unui eveniment la care au participat foşti mari fotbalişti ai grupării alb-roşii şi câteva zeci de suporteri.

ADVERTISING

Florin Răducioiu, Ionel Augutin, Gheorghe Mihali, Costel Orac, Ionel Dănciulescu, Mircea Rednic, Giani Kiriţă, Ion Marin şi Bogdan Stelea şi-au arătat susţinerea pentru acest proiect care va aduce beneficii materiale importante clubului Dinamo, aflat în prezent într-o situaţie financiară dificilă.

Suporterii care se vor înscrie în DinamoWin vor putea achiziţiona produse din marketplace, iar un procent de 50% din comisionul de vânzare va reveni clubului de fotbal.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇