Comisia Europeană anunță 38 de noi proceduri de infringement împotriva României - Raport

Comisia Europeană anunță 38 de noi proceduri de infringement împotriva României - Raport

Pentru că nu și-a îndeplinit obligaţiile de transpunere la timp a legislației UE, România face obiectul unor 38 de noi proceduri de infringement deschise în 2019, arată raportul anual privind monitorizarea punerii în aplicare a dreptului UE.

Printre domeniile afectate de procedurile de infringement care vizează nerespectarea legislaţiei UE se numără stabilitate financiară, servicii financiare şi uniunea pieţelor de capital (3), justiţie şi consumatori (3), migraţie şi afaceri interne (3), energie (3), mobilitate şi transport (4), piaţă internă, industrie, antreprenoriat şi IMM-uri (5), mediu (5), impozitare şi uniune vamală (6).

În total, la 31 decembrie 2019, erau deschise 64 de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor împotriva României, în creştere faţă de 2018 (59).

Totodată, în 2019 au fost deschise împotriva României şi 17 proceduri de infringement în ceea ce priveşte netranspunerea la timp a legislaţiei europene, conform aceluiaşi document.

Domeniile cele mai afectate de procedurile noi de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor de transpunere la timp deschise în 2019 sunt mediu (3), mobilitate şi transport (3), stabilitate financiară, servicii financiare şi uniunea pieţelor de capital (2), piaţă internă, industrie, antreprenoriat şi IMM-uri (2), justiţie şi consumatori (2).

În total, la 31 decembrie 2019, erau deschise 24 de proceduri de infringement pentru netranspunerea la timp a legislaţiei UE, în scădere faţă de 2018 (34).

Luxemburg, Estonia şi Lituania au înregistrat cele mai puţine cazuri noi de transpunere incorectă sau de aplicare incorectă a legislaţiei UE în 2019, în timp ce Spania, Italia şi Grecia au înregistrat cele mai multe cazuri.

Comisia Europeană a luat măsuri împotriva a trei state membre pentru poluarea excesivă a aerului şi împotriva a cinci state membre care nu au asigurat accesul în condiţii echivalente pentru utilizatorii cu handicap la numărul european unic pentru apeluri de urgenţă 112.

În ceea ce priveşte cazurile de transpunere tardivă, Bulgaria, Belgia, Grecia şi Cipru au înregistrat cel mai mare număr de cazuri noi deschise împotriva acestora, în timp ce împotriva Danemarcei, Italiei şi Lituaniei au fost deschise cele mai puţine cazuri.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇