ONU intervine în cazul dispariției lui Shuai Peng

ONU intervine în cazul dispariției lui Shuai Peng
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a solicitat, vineri, probe din care să rezulte că jucătoarea chineză de tenis Shuai Peng, care a dispărut după ce a acuzat un înalt responsabil chinez că a forţat-o să întreţină relaţii sexuale, este în siguranţă şi se simte bine, informează AFP.

„Este important să avem mai multe probe despre locul în care ea se află şi dacă este bine. Iar noi cerem imediat ca o anchetă să fie desfăşurată în deplină transparenţă privind mărturiile sale de agresiune sexuală”, a declarat un purtător de cuvânt al Înaltului Comisariat pentru drepturile Omului, Liz Throssell, în cursul unei informări de presă la Geneva.

ADVERTISING

"Noi vrem să subliniem că este important să ştim unde se află şi starea în care se află, să ştim cum este", a adăugat responsabilul ONU.

Chinezoaica Shuai Peng nu a mai avut nicio apariţie publică după ce l-a acuzat pe un fost vicepremier al Chinei, Gaoli Zhang, de agresiune sexuală.

Peng, fostă număr unu mondial la dublu, a postat luna aceasta pe o reţea de socializare chineză un mesaj în care afirma că Zhang a constrâns-o să facă sex, iar ulterior a avut o relaţie consensuală cu acesta. Postarea ei a fost ştearsă o jumătate de oră mai târziu.

ADVERTISING

Autorităţile de la Beijing nu au comentat încă acuzaţia iniţială a lui Shuai Peng, iar comentariile pe această temă au fost blocate pe internetul chinez, cenzurat în mare măsură.

Preşedintele Asociaţiei jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA) şi-a exprimat miercuri îngrijorarea pentru situaţia lui Peng şi îndoielile cu privire la un email pe care l-a primit, lansat de un post de televiziune de stat din China, în care se spunea că jucătoarea neagă acuzaţiile de agresiune sexuală.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!