Ministerul Sănătății a aprobat vineri instrucțiunile privind testarea elevilor cu teste de salivă și formularul de consimțământ al părinților. Documentul a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Documentul stabilește procedura de administrare a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă care urmează a fi utilizate în unitățile de învățământ.
Potrivit regulilor stabilite de autorități, testarea periodică cu teste rapide antigen efectuate din proba de salivă se va realiza în prima și în a patra zi lucrătoare a săptămânii, înaintea începerii orelor de curs.
Testarea se va face în sala de clasă sau în alte spatii, sub îndrumarea cadrului medical sau a persoanelor responsabile desemnate din cadrul unității de învățământ. Testarea poate fi făcută și la domiciliu, sub îndrumarea părinților.
Persoanele responsabile din cadrul unităților de învățământ vor fi instruite privind colectarea testelor cu rezultat pozitiv, acestea fiind considerate deșeuri medicale cu potențial infecțios.
Testele pozitive descoperite în unitățile de învățământ vor fi aruncate în coșuri prevăzute cu capac, pedală și sac de gunoi. Ulterior, acestea vor fi eliminate pe un circuit separat.
Iată care sunt recomandările generale de utilizare a testelor rapide antigen efectuate din proba de salivă:
- Se respectă instrucțiunile de utilizare specifice fiecărui tip de test, conform recomandărilor producătorului;
- Se păstrează testele intre +2 - +30 °C;
- Se utilizează caseta de testare imediat ce a fost scoasa din folia protectoare de aluminiu;
- Se prelucrează mostra de saliva imediat după recoltare;
- Se evită consumul de alimente/băuturi cu cel puțin o oră înainte de efectuarea testului, în funcție de prevederile producătorului.
- Se asigură permanent dezinfecția corecta a mâinilor și suprafețelor.
Iată și care sunt pașii care trebuie urmați pentru o testare corectă:
- Se scoate dispozitivul de testare din ambalajul de aluminiu sigilat și se folosește cât de curând posibil.
- Se așează dispozitivul de testare pe o suprafață plană și curată.
- Se scoate un tub de extracție și o sticluță de soluție. Se scoate capacul și se adaugă soluția în tubul de extracție.
- Se scuipă saliva în recipientul pentru colectare a salivei.
- Se extrag 4 picături de salivă cu o pipetă și se transferă în tubul de extracție.
- Se îndoaie și se aruncă recipientul de colectare a probei într-o pungă de plastic ca și deșeu medical.
- Se închide tubul de extracție cu capacul și se agită ușor, vertical, timp de aproximativ 5 secunde pentru a permite salivei să se amestece bine cu soluția.
- Se transferă 3 picături de probă în spațiul de probă al dispozitivului de testare (caseta).
- Se citește rezultatul după 10-15 minute.
- Se interpretează rezultatul conform instrucțiunilor de utilizare: Pozitiv: Apar două linii. O linie colorată apare în zona martor (C) și o altă linie colorată apare la zona de test (T), indiferent de intensitatea liniei de testare. Negativ: O linie colorată apare în zona-martor (C) și nu apare nicio linie în zona de test (T). Neconcludent: Linia de control nu apare.
În cazul în care testul e neconcludent, fie volumul de salivă a fost insuficient, fie nu au fost urmați corect pașii și procedura trebuie reluată cu un test nou.