Cine face bani de pe urma testării în masă a bucureștenilor, inițiată de Gabriela Firea? Afaceri bănoase pentru firme abonate la contracte cu statul

Cine face bani de pe urma testării  în masă a bucureștenilor, inițiată de Gabriela Firea? Afaceri bănoase pentru firme abonate la contracte cu statul

Faptul că Gabriela Firea continuă screeningul bucureștenilor pentru Covid 19 – cu toate că oamenii nu s-au prea îngrămădit la testare – le aduce bani buni unor oameni de afaceri abonați la contracte cu statul.

SpotMedia.ro vă relatează astăzi despre câțiva dintre ei și vă spune câți bani au câștigat, în urma contractelor primite prin încredințare directă de la administrația Firea, în timpul pandemiei.

Cumpărăm pe bandă aparate de testare pentru Covid 19. Cine le vinde

Încă de la finele lunii februarie - după apariția primului caz de Covid 19 în România - Gabriela Firea a anunțat că va cumpăra aparate RT PCR pentru a a facilita testarea în București.

În martie, Consiliul General a votat o rectificare bugetară prin care se alocau bani pentru cumpărarea de astfel de aparate. Ulterior, însă, administrația Firea n-a mai dat multe informații despre programul de achiziții.

Între-adevăr, în platforma de achiziții publice (Sicap) sunt informații despre mai multe achiziții de aparate RT PCR realizate de Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB).

Mai exact, se arată că pe 24 martie 2020, ASSMB a încheiat un contract pentru cumpărarea de aparate RT PCR cu societatea Omnivet Impex SRL. Valoarea contractului era de 288.408 lei.

ADVERTISING

Apoi, pe 19 mai, ASSMB a încheiat un nou contract pentru achiziția unui aparat Multiplex PCR, tot prin negociere fără publicare și tot cu Omnivet Impex SRL. Valoarea noului contact era de 139.000 de lei. Potrivit datelor, acesta urma să fie livrat la Spitalul Gomoiu.

achizitie-RT-PCR-ASSMB-de-la-Omnivet-Impex-SRL

De la cine a cumpărat ASSMB respectivele aparate?

Acționar majoritar al Omnivet Impex SRL este - potrivit portalului de business listăfirme.ro – Bogdan Ionuț Nicolae.

Societatea Omnivet Impex SRL a fost înființată în 2004. Și de atunci a mers numai pe profit.

Actionariat-Omnivet-blurat

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a sesizat, însă, că parte dintre afacerile de început ale companiei ridicau semne mari de întrebare.

Mai exact, în 2005-2006, Omivet Impex SRL primise contracte de peste 276.000 de lei de la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA).

De ce era asta o problemă? Din cauză că IDSA este de stat și era condus, la acea vreme, de Ștefan Nicolae. Iar Ștefan Nicolae este tatăl lui Bogdan Ionuț Nicolae, acționarul majoritar din Omnivet Impex SRL.

Pe fondul scandalului, Ștefan Nicolae și-a pierdut funcția de conducere. A primit însă alta, în scurt timp, tot într-o structură subordonată Ministerului Agriculturii.

ADVERTISING

Iar afacerile Omnivet Impex SRL au mers bine întotdeauna. Spre exemplu - potrivit celor mai recente date publice de la Finanțe - pentru anul 2018, societatea a raportat o cifră de afaceri de peste 14,5 milioane de lei și un profit de aproape 3,5 milioane de lei.

Insă, de la izbucnirea pandemiei, afacerile firmei au crescut exponențial. Potrivit datelor din Sicap, numai în primele 7 luni ale acestui an, societatea a primit, doar din încredințări directe de la instituții și societăți de stat, nu mai puțin de 188 de contracte.

Potrivit calculelor SpotMedia.ro, valoarea acestor contracte se ridică la peste 4.260.000 de lei.

La inițiativa Gabrielei Firea, Consiliul General a alocat fonduri pentru cumpărarea – prin ASSMB - a încă 5 aparate PCR. Rămâne să aflăm de unde se vor cumpăra.

O firmă abonată la contractele ASSMB a făcut platformele online pentru programele de testare

La inițiativa Gabrielei Firea, pe 11 mai, Consiliul General a adoptat proiectul ”Testăm pentru București”. Prin intermediul acestuia, bucureștenii puteau solicita testarea serologică gratuită (de fapt, achitată de PMB din banii tuturor bucureștenilor – n.red.) pentru Covid 19.

ADVERTISING

Solicitarea testării urma să se facă prin înscriere pe o platformă online. Realizarea acesteia urma să coste 30.000 de lei. Iar alți 3.000 de lei urmau să fie cheltuiți pe hosting.

Ne-am fi așteptat ca aplicațiile să fie realizate de Compania Municipală de IT. La urma urmei, Gabriela Firea susținea, în 2017, că înființează companiile municipale tocmai pentru a face ”in house” parte dintre lucrările necesare administrației și pentru a nu mai lăsa diverse alte firme să se alimenteze din bani publici.

Peste 9 zile, pe 20 mai 2020, ASSMB îi dădea contractul prin încredințare directă (achiziție inițiată din catalogul electronic - n.red.) societății Internet Communication Systems SRL. Suma pe care era încredințată realizarea unei secțiuni a paginii ASSMB pentru program și hostingul era de 27.720 de lei.

Ulterior, pe 18 iunie, tot la inițiativa Gabrielei Firea, Consiliul General a adoptat proiectul ”Testăm pentru a salva Economia”.

Urma să se creeze o nouă aplicație prin intermediul căreia bucureștenii dornici de testare să se înscrie în program. Din bugetul total al proiectului de 633.000 de lei, 30.000 de lei urmau să se ducă pe crearea aplicației și 3.000 de lei puteau fi cheltuiți pe hostig.

Pe 24 iunie, ASSMB a dat și acest contract, tot prin atribuire directă, aceleiași companii numite Internet Communication Systems SRL. Suma pe care s-a atribuit direct contractul: 27.720 de lei.

contracte-ASSMB-pentru-realizare-platforme-testare

Cum a ajuns această societate să primească direct aceste contracte de la ASSMB?

Ei bine, colaborarea dintre ASSMB și companie a început în anii din urmă.

Astfel, potrivit datelor centralizate de SpotMedia.ro din Sicap, societatea Internet Communication Systems a primit, în anul 2018, 89 de astfel de contracte inițiate din catalogul electronic (cumpărări directe), în valoare totală de 1,2 milioane de lei.

Dintre acestea, 29 de contracte veneau de la ASSMB. Iar alte 21 de contracte îi erau încredințate societății de Spitalul Clinic Malaxa (aflat tot în subordinea ASSMB), tot prin achiziție inițiată din catalogul electronic. Deci - într-o formă sau alta – societatea a primit de la spitalele Primăriei Capitalei, 50 din cele 89 de contracte încredințare direct.

Valoarea contractelor primite de la ASSMB și Spitalul Malaxa a ajuns la peste 834.000 de lei (adică peste 68% din valoarea totală a încredințărilor directe primite).

În 2019, colaborarea cu ASSMB a companiei Internet Communication Systems SRL a continuat. Firma a obținut 124 de contracte prin achiziții inițiate din catalogul electronic al Sicap, în valoare totală de peste 838.000 de lei.

Dintre acestea, 46 contracte în valoare de peste 470.000 de lei veneau de la ASSMB. Iar altele 52 de contracte în valoare de peste 230.000 de lei au venit de la spitalul Malaxa, care se află în subordinea ASSMB. Per total, deci, societatea a primit de la spitalele din subordinea PMB, în 2019, contracte a căror valoare depășește cu puțin suma de 700.000 de lei.

Contractele au obiecte diverse, de la livrarea de mici echipamente, până la asigurarea de hosting sau instalare și mentenanță de sisteme de telefonie și informatice.

Potrivit portalului de business listfirme.ro, compania are doi acționari: Marian Costinel Wagner și Cristian Paraschiv.

actionaria-Internet-Commnunication-systems-blurat-

Pe profilul său de Linked In, Marian Wagner scrie că a lucrat și la alte companii mari de IT.

Colaborarea societății cu ASSMB continuă și în 2020. Pe lângă realizarea platformelor de testare, ASSMB i-a acordat deja societății Internet Communication Systems SRL încă 26 de contracte, prin proceduri inițiate din catalogul electronic al Sicap. Valoarea respectivelor 26 de contracte este de peste 225.000 lei.

Tot în acest an, societatea a mai primit 31 de contracte de la Spitalul Malaxa, în urma unor achizții inițiate din catalogul electronic. Iar valoarea acestora atribuiri este de 136.181 lei.

Dar asta nu e singura legătura dintre ASSMB și cei doi acționari ai companiei Internet Communication Systems SRL.

Aceștia mai dețin încă o societate numită Integrat IT SRL.

actionariat-integrat-IT-blurat-2

La rândul ei, compania Integrat IT a primit în acest an, prin încredințare directă, 5 contracte în valoare totală de 140.715 lei.

Integrat-IT-incredintare-directa-ASSMB

Cel mai mare dintre aceste contracte - în valoare de 87.600 de lei - a venit tot de la ASSMB.

Un alt client fidel al societății Internet Communication Systems SRL este și Administrația Grădinii Zoologice din București.

Această administrație i-a atribuit societății celor doi oameni de afaceri - prin achiziție directă, inițiată din catalogoul electronic al Sicap - 12 contracte.

În 2018, au fost 3 contracte în valoare de 39.589 lei. În 2019, Administrația Grădinii Zoologice i-a dat societății Internet Communication Systems SRL 4 contracte, în valoare de 60.492 lei. Iar în primele 7 luni din 2020, administrația i-a încredințat direct firmei 5 contracte, în valoare de 69.432 lei.

SpotMedia.ro va continua să monitorizeze circuitul banilor publici cheltuiți de administrația Firea și va continua să vă spună în buzunarele cui ajung.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇