Un expert OMS spune care ar fi soluțiile care ar putea contribui la depăşirea pandemiei în România

Un expert OMS spune care ar fi soluțiile care ar putea contribui la depăşirea pandemiei în România

Asigurarea accesului la testare şi întărirea rolului medicilor de familie în efectuarea acesteia, dar şi în ce priveşte vaccinarea populaţiei, ar fi două dintre soluţiile care ar putea contribui la depăşirea situaţiei actuale din România, a declarat luni dr. Heather Papowitz, manager de criză, de la Biroul OMS Europa.

Ea a subliniat, într-o declaraţie de presă la Centrul de vaccinare împotriva COVID-19 de la Sala Sporturilor din Braşov, că împreună cu autorităţile braşovene au fost discutate atât provocările, cât şi soluţii, una dintre acestea fiind asigurarea accesului la testare cât mai din timp.

ADVERTISING

"Am văzut o mulţime de lucruri, am stat de vorbă cu mulţi oameni, însă acum ne-am întors pentru a aprofunda ceea ce ştim şi, de asemenea, să ne uităm la câteva soluţii, să vedem dacă acestea ar funcţiona în teren. (…) Sunt mai multe provocări şi soluţii, o parte dintre cele pe care le-am discutat se referă la capacitatea de testare şi accesul la acestea.

Ştiu că directorul DSP Braşov munceşte din greu să se asigure că testarea este accesibilă peste tot acolo unde este nevoie, deoarece testarea din timp este extrem de importantă, este important să fii introdus în sistem cât mai devreme dacă este nevoie", a precizat dr. Heather Papowitz.

ADVERTISING

Totodată, expertul OMS a subliniat că trebuie întărit rolul medicilor de familie şi trebuie ca acestora să li se ofere instrumentele şi resursele necesare pentru a se implica în testare şi vaccinare.

"Ne-am uitat la sistemul de sănătate, de la asistenţa primară şi până la cea spitalicească, şi trebuie să întărim cu adevărat acel nivel primar, al medicilor de familie, şi să ne asigurăm că li se dau resursele, uneltele de care au nevoie pentru ca oamenii să fie diagnosticaţi din timp şi pentru ca apoi ei să comunice, împreună, să îi convingă să se vaccineze", a spus dr. Papowitz.

ADVERTISING

Să ne asigurăm că avem personal şi dotări suficiente

Totodată, ea a subliniat, în urma vizitei pe care a efectuat-o la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, că autorităţile trebuie să se asigure că există personal suficient şi toate dotările, materiale medicale necesare în sistemul spitalicesc.

"Lucrează 24/7, cu UPU, cu ATI la capacitatea deplină şi cu paturile ocupate în totalitate. Trebuie să găsim soluţiile ca oamenii să ajungă în locul potrivit, să primească îngrijirea medicală de care au nevoie, să ne asigurăm că avem personal şi dotări suficiente. Acestea sunt provocările şi ei fac o treabă minunată", a spus expertul OMS referitor la activitatea din SCJU Braşov.

Totodată, ea s-a declarat impresionată de activitatea depusă de personalul de la Maternitatea Braşov şi a subliniat importanţa vaccinării gravidelor pentru a fi protejate în timpul sarcinii.

"Este emoţionant faptul că oamenii stau la coadă în faţa centrului de vaccinare pentru că vaccinarea este cel mai important lucru pentru a evita formele severe ale bolii şi decesele", a menţionat dr. Heather Papowitz.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇