Peste 40% dintre români sunt vaccinați cu cel puțin o doză. Gheorghiță: Câţi oameni mai trebuie să moară să ne convingem că această pandemie este nemiloasă?

Peste 40% dintre români sunt vaccinați cu cel puțin o doză. Gheorghiță: Câţi oameni mai trebuie să moară să ne convingem că această pandemie este nemiloasă?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat că sunt peste 7,2 milioane de persoane care au primit cel puţin o doză de vaccin împotriva COVID-19, iar acest lucru reprezintă 45% din populaţia adultă sau peste 42% din populaţia peste 12 ani.

El a mai transmis că sunt peste 6,4 milioane de persoane vaccinate cu doza completă şi un milion care a primit şi doza de rapel.

“Astăzi, sunt peste 13 milioane de doze împotriva COVID-19 administrate la nivel naţional de la debutul campaniei de vaccinare, sunt peste 7,2 milioane de persoane care au primit cel puţin o doză de vaccin, acest lucru înseamnă aproximativ 45% din populaţia adultă a României, care a primit cel puţin o doză de vaccin sau peste 42% din populaţia peste 12 ani rezidentă din România. Sunt peste 6,4 milioane de persoane care au fost vaccinate cu schemă completă şi aproape un milion de persoane care au primit deja şi doza de rapel”, a transmis Gheorghiţă, într-o conferință de presă.

ADVERTISING

El a precizat că de luni, 8 noiembrie, persoanele vaccinate cu Johnson & Johnson pot face rapelul.  

“Reamintesc cu această ocazie că începând de luni, 8 noiembrie, persoanele care au fost vaccinate cu vaccinul de la compania Johnson & Johnson şi care au mai mult de şase luni, se pot vaccina şi cu doza de rapel, de prima intenţie cu un vaccin pe bază de ARn mesager, alternativ pot opta şi pentru vaccinul de la Johnson & Johnson”, a precizat Valeriu Gheorghiţă.  

Acesta a adăugat că dacă menţinem ritmul de vaccinare până la finalul anului România poate ajunge la 9,5 milioane de persoane vaccinate cu prima doză.   

“Dacă menţinem ritmul actual de vaccinare până la finalul acestui an am putea să ajungem la peste 9,5 milioane de persoane vaccinate cu cel puţin o doză. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă peste 55% rată de vaccinare din populaţia eligibilă a României peste 12 ani. Aşa încât împreună cu persoanele care au fost infectate, care au trecut prin boală, am putea să ajungem la finalul acestui an la o imunitate de grup de peste 75%”, a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare.  

ADVERTISING

El a reamintit că trebuie să ne uităm la exemplul Portugaliei, unde rata de vaccinare este de peste 90%, comparativ cu România unde este de aproximativ 40%.  

“Însă ne întrebăm în mod firesc este oare suficient acest lucru, în condiţiile în care astăzi varianta Delta este dominantă?  Ne permitem să creştem rata de imunitate de grup prin îmbolnăviri, prin mii şi mii de cazuri noi care vedem că în fiecare zi, din păcate, generează sute de decese?

Ei bine, nu. Şi nu putem să nu ne uităm la exemplul celorlalte ţări europene, cel mai elocvent dintre ele, fiind Portugalia, o ţară care rata de testare împotriva COVID-19 este similară cu rata de testare din România, dar, cea mai mare diferenţă, este legată de rata de acoperire vaccinală. În Portugalia, în momentul de faţă rata de acoperire vaccinale de peste 90%, în România este de aproximativ 40%”, a mai afirmat Valeriu Gheorghiţă.

ADVERTISING

Gheorghiţă: Cum de am devenit atât de nepăsători faţă de suferinţă?

Coordonatorul campaniei de vaccinare s-a întrebat cum de au devenit românii atât de nepăsători faţă de suferinţă şi câţi oameni trebuie să mai moară pentru ca cetăţenii să se convingă că această pandemie este nemiloasă şi ne afectează pe toţi.

“M-am uitat astăzi pe comentariile a o parte dintre oameni la aceste calupuri de informare şi m-am îngrozit. Se vorbea despre minciuna doctorilor, despre hoţie, despre dictatură medicală, despre experimente pe oameni. Cum putem lansa, mă întreb firesc, astfel de acuzaţii la adresa corpului medical, la oamenii, la profesionişti care de luni şi luni de zile sunt la datorie şi fac eforturi supraomeneşti pentru a salva viaţa semenilor?

Sunt cadre medicale, colegi de-ai noştri, care, din păcate, au pierdut lupta cu această boală. De personalul medical ne legăm toate speranţele atunci când ajungem în suferinţă, când avem nevoie de internare, când ajungem la spital”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă.  

El a explicat că acest război se câştigă prin solidaritate şi prin implicare.   

“Niciodată nu vom fi bine dacă vom continua să ne suspectăm unii pe alţii, să ne acuzăm, să ne arătăm cu degetul, să ne sabotăm. Acest război se câştigă doar prin solidaritate, prin implicare, prin empatie faţă de suferinţa semenilor. Vreau să înţelegeţi că noi avem nevoie de dumneavoastră, noi suntem aici pentru dumneavoastră, suntem cu toţii de aceeaşi parte a baricadei, ducem de mai bine de un an şi jumătate un război împotriva acestui virus, care în fiecare zi omoară sute şi sute de români. Ne dorim cu toţii acelaşi lucru, să nu mai moară semenii, copiii să meargă la şcoală şi pacienţii cu celelalte afecţiuni cronice să poată să beneficieze la timp de servicii medicale”, a transmis Gheorghiţă.

Acesta s-a întrebat când am devenit uşor de păcălit de “indivizi iresponsabili” care propagă confuzie printre oameni.   

“Mă întreb oare câţi oameni mai trebuie să moară să ne convingem că această pandemie este nemiloasă şi că ne afectează pe toţi, indiferent cine suntem şi cum ne cheamă. Cum de am devenit atât de nepăsători faţă de suferinţă? Ne uităm în fiecare zi la raportări şi vedem sute de decese şi trecem cu atâta uşurinţă peste aceste lucruri, peste aceste date care nu sunt altceva decât vieţi omeneşti pierdute, pe care majoritatea le puteam preveni.

Când şi cum am devenit aşa de uşor de păcălit de tot felul de indivizi iresponsabili, care propagă moartea, care seamănă confuzie între oameni? Ne uităm în spitale şi vedem bătrânii noştri, sufocaţi, cu lipsă de aer, se uită în ochii noştri, nu înţeleg ce li se întâmplă, sunt speriaţi, atât de boală, cât şi de vaccin, în loc să îşi petreacă bătrâneţea în linişte sunt internaţi în spitale cu oxigen şi, din păcate, o parte dintre ei pierd lupta cu această boală”, a mai afirmat Valeriu Gheorghiţă.  

Gheorghiţă a cerut oamenilor să meargă să se vaccineze şi să ceara sfatului medicului şi apoi să-l urmeze.   

“Mesajul meu este cât se poate de clar pentru toţi românii. Avem nevoie de dumneavoastră veniţi alături de noi implicaţi-vă în lupta împotriva pandemiei şi mergeţi şi vaccinaţi-vă. Aveţi încredere în corpul medical, este al doilea mesaj important. Cereţi sfatul medicului dumneavoastră şi urmaţi-l.

Nu vă lăsaţi de păcăliţi şi induşi în eroare de indivizi care, repet, au apărut de nicăieri şi care propagă informaţii înşelătoare, inexacte, indivizi pe care nu-i interesează de soarta dumneavoastră şi când ajungeţi în spital nu sunt alături de dumneavoastră”, a precizat coordonatorul campaniei de vaccinare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇