Compania americană Regeneron Pharmaceuticals a anunţat, luni, că o singură doză a tratamentului său antiCovid, ce constă într-un cocktail de anticorpi, a redus cu 81,6% riscul de a contracta această maladie în intervalul cuprins între a doua lună şi cea de-a opta lună după administrare, în cadrul unui studiu clinic de fază finală.
Rezultatele studiului au arătat că această terapie cu anticorpi, denumită REGEN-COV, are potenţialul de a oferi o imunitate pe termen lung împotriva infecţiilor Covid, a declarat Myron Cohen, coordonatorul programelor de cercetare bazate pe anticorpi monoclonali din cadrul COVID Prevention Network, o structură sponsorizată de National Institutes of Health (NIH) din Statele Unite.
O astfel de imunitate este deosebit de importantă pentru persoanele cu imunitate compromisă şi pentru cele care nu răspund la vaccinuri, au precizat reprezentanţii companiei Regeneron citaţi de Reuters.
Anterior, această terapie a arătat că reduce cu 81,4% riscul de a contracta Covid-19 în prima lună după administrare.
În timpul perioadei de monitorizare de opt luni, nu au existat spitalizări cauzate de Covid-19 în grupul REGEN-COV, însă în grupul placebo au fost înregistrate şase spitalizări de acest tip, a informat compania Regeneron.
În luna iulie, agenţiile americane de reglementare a medicamentelor au extins autorizaţia acordată terapiei REGEN-COV, pentru ca ea să poată fi utilizată ca tratament preventiv pentru persoane care intră în contact cu indivizi infectaţi şi pentru cei cu risc sporit în urma expunerii prelungite, precum angajaţii din aziluri şi din închisori.
Tratamentul cu anticorpi Regeneron a fost autorizat în Statele Unite în noiembrie 2020 pentru tratarea persoanelor cu simptome uşoare sau moderate de COVID-19.
Tratamentul cu anticorpi dezvoltat de Regeneron a demonstrat o protecţie de cel puţin opt luni
ADVERTISING