Cod galben de ploi puternice până duminică

Cod galben de ploi puternice până duminică
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Până duminică se pare că nu scăpăm de ploi şi cel mai rău este în sud-estul ţării, unde cinci județe se află, începând de sâmbătă dimineață, sub alertă cod galben.

Avertizarea este în vigoare până duminică dimineață în județele Brăila, Tulcea, Ialomița, Călărași și Constanța.

De sâmbătă ora 10.00 până duminică la ora 8.00, în sudul, estul și centrul țării va continua să plouă, iar în sud-est ploile vor fi însemnate cantitativ și se vor acumula cantități de apă ce vor depăși local 25...30 l/mp și izolat 35...40 l/mp în sud-estul Munteniei și în sudul Dobrogei.

ADVERTISING

Ploi, în general moderate cantitativ (10...20 l/mp), se vor semnala local în restul Munteniei și pe arii restrânse în Oltenia și sudul Moldovei.

În regiunile sud-estice temporar vântul se va intensifica, cu viteze de 45...55 km/h, adaugă ANM.

Foto: ANM

Prognoza pentru Bucureşti

Vremea în București va fi închisă și deosebit de rece pentru această perioadă. Va continua să plouă şi să fie și vânt până duminică dimineață.

Se vor acumula cantități de apă în general de 10...15 l/mp.

Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări îndeosebi pe parcursul zilei, când se vor atinge viteze de 40...45 km/h.

ADVERTISING

Temperatura maximă va fi de 12...13, iar cea minimă de 8...9 grade.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇