O fetiţă şi bunica ei au fost rănite într-o explozie, într-un bloc din Buzău

O fetiţă şi bunica ei au fost rănite într-o explozie, într-un bloc din Buzău
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O explozie s-a produs, vineri dimineaţă, într-un bloc de garsoniere de la marginea oraşului Buzău, la ieşirea spre Brăila.

Deflagraţia nu a fost urmată de incendiu. 15 oameni au fost evacuaţi, iar rănite au fost, din primele date, o fetiţă de 8 ani şi bunica ei, de 65 de ani.

”Am fost solicitaţi să intervenim în cazul unei  explozii neurmată de incendiu într o locuinţă la etajul 4 al unui bloc din Buzău.

La faţa locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi o ambulanţă. În momentul, sosirii s-a constatat că explozia nu generase un incendiu, iar pagube semnificative erau în locuinţa în care s-a produs, urmând să evaluăm şi celelalte apartamente”, a declarat reprezentantul ISU Buzău. 

ADVERTISING

Victimele au fost preluate de paramediei şi vor fi duse la spital. 

Alţi 15 locatari ai imobilului au fost evacuaţi.

Pompierii urmează să evalueze pagubele suferite în urma deflagraţiei în celelalte apartamente, în timp ce specialiştii în construcţii vor stabili dacă blocul  respectiv are probleme de rezistenţă în urma exploziei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇