Ipoteza unei Cupe Mondiale co-organizată de Israel şi un grup de ţări vecine în frunte cu Emiratele Arabe Unite a fost discutată la o întâlnire între preşedintele FIFA, Gianni Infantino şi oficialităţi de la Tel Aviv, scrie AFP.
Premierul israelian Naftali Bennett a menţionat, într-o scurtă declaraţie, că Infantino ”a lansat ideea că Israelul ar putea găzdui Cupa Mondială 2030 cu alte ţări din regiune, în frunte cu Emiratele Arabe Unite”.
''Cred că această co-găzduirea este viitorul, aşa că de ce să nu visăm la asta şi să ne gândim la asta, indiferent dacă este vorba de seniori, juniori, bărbaţi sau femei, deoarece Cupa Mondială are acea magie unică pentru a aduce oamenii împreună, pentru a-i apropia'', a răspuns Gianni Infantino, la întrebarea dacă Israelul poate fi co-organizator la o astfel de ediţie a CM.
Infantino a reiterat că FIFA doreşte să contribuie, acolo unde este posibil, la pacea şi stabilitatea regională.
În decembrie anul trecut, Federaţiile de fotbal din Emiratele Arabe Unite şi Israel au semnat la Dubai un acord de cooperare în prezenţa preşedintelui FIFA, Gianni Infantino, care a vorbit atunci de "o zi istorică" pentru sportul cu balonul rotund şi nu numai.
Acordul a venit la trei luni după anunţul normalizării relaţiilor dintre cele două state, un acord diplomatic ce ar trebui să ducă la cooperarea bilaterală în diverse domenii, printre care şi sportul.
"Este o zi istorică pentru fotbal, dar şi pentru societate, fiindcă trecem de la cuvinte la fapte, de la acorduri la realitate", declarat la acel moment Gianni Infantino la ceremonia oficială de semnare.
Acordul a fost semnat de preşedintele Federaţiei de fotbal din Emirate (UAEFA), Rashid Humaid Al Nuaimi, şi de omologul său israelian, Oren Hasson.
"Fotbalul este un mesager al păcii, al toleranţei, al coexistenţei, de aceea ne aflăm aici", declara Rashid Humaid Al Nuaimi. "Astăzi, cred că toată lumea câştigă", spunea Oren Hasson.
Acordul de cooperare prevedea disputarea unor meciuri amicale la nivelul echipelor naţionale sau de club şi organizarea unor ateliere comune pentru angajaţii federaţiilor.
Mai multe acorduri sportive au fost semnate între cele două ţări în 2020. Clubul israelian Beitar Ierusalim anunţa că aproape jumătate din acţiunile sale au fost cumpărate de un şeic din Emirate.
Palestinienii, care au denunţat normalizarea oficială a relaţiilor dintre Emirate şi Israel, au reproşat constant FIFA o lipsă de fermitate faţă de statul evreu care stânjenea, potrivit acestora, fotbalul palestinian.