Prima ediție a Zilelor Teatrului Muzical Ambasadorii, programată weekendul acesta la Sala Mare a Palatului Național al Copiilor, promite să fie un eveniment de excepție, cu muzică bună, dans, magie și multă culoare. Alături de soliștii și balerinii Teatrului Muzical Ambasadorii, pe scenă vor urca: îndrăgita artistă Sore, Gașca Zurli, magicianul Robert Tudor, precum și o parte din artiștii Teatrului “Stela Popescu”.
Laura Bretan, una dintre invitatele așteptate cu nerăbdare la eveniment, și-a anunțat recent indisponibilitatea de participare, în urma prezentării unor simptome specifice COVID-19.
Manifestarea se va desfășura după următorul program:
Sâmbătă, 2 octombrie 2021
Ora 17:00 - Fragmente din spectacolul de teatru-dans “Micul Prinț”, adaptare după povestea lui Antoine de Saint-Exupéry - Teatrul “Stela Popescu”
Ora 17:30 - “Prietenii lui Mozart” - pagini din creația mozartiană în interpretarea soliștilor și Ansamblului de balet al Teatrului Muzical Ambasadorii
Ora 18:00 - Recital Gașca Zurli
Ora 18:45 - Recital Sore
Categoria de vîrstă recomandată 3+
Duminică, 3 octombrie 2021
Ora 11:00 - Baletul “Frumoasa și Bestia” - adaptare după Gabrielle-Suzanne Barbot de Villeneuve, un spectacol ce aduce în fața publicului o poveste nemuritoare, transpusă în pași de dans într-un mod original de coregraful Valentin Stoica.
0ra 12:00 - “Adu magia în viața ta!” - Magicianul Robert Tudor
Categoria de vîrstă recomandată 3+
Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate din rețeaua Ticketstore https://www.ticketstore.ro/ro/eticheta/9/teatrul-muzical-ambasadorii.
Parteneri: Primăria Municipiului București, Palatul Național al Copiilor, Centrul pentru Tineret al Municipiului București, Fundația Crucea Alb-Galbenă România.
Parteneri media: Agerpres, Itsy Bitsy, Radio România Cultural, Ultima oră, Spotmedia, Revista Femeia.
Conform legislației în vigoare, participarea la spectacole se va face cu respectarea tuturor măsurilor aflate în vigoare la momentul desfășurării evenimentului, dispuse de autorități prin hotărârile emise de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, dar şi de alte autorităţi cu atribuţii în domeniu.
Teatrul Muzical Ambasadorii este cea mai tânără instituție instituție publică de spectacole şi concerte aflată în subordinea Ministerului Culturii. TMA a fost înființat în anul 2019 și își desfășoară activitatea la Sala Mică a Palatului Național al Copiilor. Obiectivul său principal este promovarea valorilor muzicale și coregrafice românesti și universale în țară și în lume. Repertoriul instituției este divers, cuprinzând spectacole de opera, balet, musical, folclor.