Cîțu s-a enervat pe jurnaliști și a încheiat conferința după 3 minute. Guvernul a dat un comunicat, el o citează pe Margaret Thatcher (Video)

Cîțu s-a enervat pe jurnaliști și a încheiat conferința după 3 minute. Guvernul a dat un comunicat, el o citează pe Margaret Thatcher (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Florin Cîțu a venit marți în fața jurnaliștilor pentru a explica, din calitatea de președinte al PNL, deciziile luate în Biroul Executiv al partidului. Însă, deși era anunțată conferință de presă, Cîțu a încheiat-o după doar 3 minute, după primele întrebări.

Mai exact, el anunțase că îi așteaptă la discuții pe ”partenerii de la USR” și că linia roșie e momentul în care aceștia vor vota moțiunea PSD sau AUR.

Jurnaliștii i-au atras atunci atenția că cei de la USR PLUS deja au anunțat public că vor vota prima moțiune care ajunge la vot, chiar și a PSD-ului. Cîțu a continuat să repete mecanic că ”rămânem deschiși colaborării cu USR”. Nici jurnaliștii n-au cedat, așa că Florin Cîțu s-a întors pe călcâie și a plecat.

Declarație de presă susținută de Preşedintele Partidului Național Liberal, Florin Cîţu

Declarație de presă susținută de Preşedintele Partidului Național Liberal, Florin Cîţu.

Publicată de Partidul Naţional Liberal pe Marţi, 28 septembrie 2021

La aproximativ o oră după acest incident, Guvernul a transmis un comunicat în care spune că premierul ”nu a fugit de întrebări” și ”nu a fost deranjat de atitudinea reporterilor”, dar a considerat că aceștia nu sunt interesați de ce are el de spus.

ADVERTISING

”Facem precizarea că premierul Florin Cîțu a întrerupt declarația de presă desfășurată la Palatul Parlamentului, considerând că afirmațiile sale nu mai sunt de interes pentru jurnaliști. Premierul nu a fost deranjat de atitudinea reporterilor, nu a fugit de întrebările acestora, arătând ca de fiecare dată deschidere față de reprezentanții mass-media”, transmite Executivul.

Ulterior, premierul a postat pe contul personal un citat din Margaret Thatcher: “If you just set out to be liked, you will be prepared to compromise on anything at anytime, and would achieve nothing” (Dacă îți dorești să fii plăcut, vei fi pregătit să compromiți orice, oricând și nu vei obține nimic).

ADVERTISING

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇