Record impresionant atins de FCSB după victoria cu Gaz Metan

Record impresionant atins de FCSB după victoria cu Gaz Metan

FCSB a învins Gaz Metan Mediaș în deplasare sâmbătă seara, scor 1-0 în runda curentă de Liga 1, aceasta fiind doar a doua victorie a roș-albaștrilor în această ediție de play-off a sezonului 2019/2020.

Singurul gol a fost marcat de Ionut Vînă, o bijuterie de la 20-30 de metri, însă trebuie remarcat un record deosebit pe care gruparea lui Gigi Becali l-a bifat după această victorie.

Liga 1: FCSB câștigă la Mediaș

FCSB, astfel, a avut pe teren în Ardeal nu mai puțin de 10 jucători care îndeplinesc regula U21, un record absolut nu numai pentru această stagiune, ci și pentru toate sezoanele de când FRF a impus obligativitatea folosirii jucătorilor tineri, sub 21 de ani, și anume din sezonul 2016/2017.

ADVERTISING

Nici măcar Viitorul lui Hagi, o echipă cunoscută pentru folosirea tinerilor, nu a bifat această performanță vreodată.

Pe terenul de la Mediaș au evoluat ca titulari tinerii Adrian Niță, Pantea, Perianu sau Cristian Dumitru, iar în partea secundă și-au mai făcut apariția Andrei Istrate și Andrei Vlăduț Pandele, pe lângă mai cunoscuții deja Andrei Vlad, Olimpiu Moruțan, Adrian Petre și Darius Olaru.

Recordul precedent de folosire a cât mai mulți jucători Under 21 era de 8 oameni, record bifat de ASA Târgu Mureș în sezonul 2016/2017, dar și de Juventus București în stagiunea 2017/2018.

ADVERTISING

Per total, FCSB a folosit în acest sezon 16 jucători Under 21, cu trei mai mulți față de Viitorul.

Gaz Metan Medias FCSB 21' Goal 0 1 Vina I , FCSB

Gruparea roș-albastră este calificată în Europa League după ce a cucerit miercuri Cupa României, la capătul unei dispute cu Sepsi OSK, scor 1-0.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇