Berbec
La sfatul unor prieteni este posibil să cheltuiești sume importante de bani. Pe de o parte, va trebui să achiți cursuri, programe de formare profesională sau să investești într-un proiect profesional ale cărui perspective abia se întrezăresc. Ar fi bine să te gândești pe îndelete la fiecare situație care presupune cheltuieli. Foarte ușor poți cădea pradă iluziilor altora. Deocamdată traversăm o perioadă în care investițiile trebuie să fie minime.
Taur
La finalul acestei săptămâni ar fi bine să te relaxezi, să visezi la planuri noi de viață sau, pur și simplu, să tăifăsuiești cu cei dragi.
Posibil ca trupul să-ți dea semne de afecțiuni ale sistemului renal, așa încât ai grijă să inspiri un aer de bună calitate. Ești înconjurat de multe rude și prieteni apropiați, ceea ce la prima vedere îți poate dăuna. Însă, dacă ai să-ți organizezi timpul astfel încât să ai și momente pentru tine personal, totul va fi minunat.
Gemeni
Excelente zile pentru a te ocupa doar de tine, pentru a medita sau pentru a găsi modalități noi de dezvoltare personală. Totuși, se pare că ești foarte ancorat în materialitatea cotidiană și îți este dificil să te desprinzi, chiar și preț de câteva momente.
Întoarce-ți privirea spre aspectele personale care necesită îmbunătățiri, apoi depistează și situațiile sau relațiile în care ai putea opera modificări. O dietă de sezon și compania celor dragi te ajută enorm.
Creează 2021 GENIAL! Eveniment lunar cu Nicoleta Svârlefus: 2 Octombrie 2021
Rac
Întâlnirile cu prietenii sunt foarte indicate în acest weekend, pentru că pe de o parte este rost de amuzament și distracții, iar pe de altă parte vei afla lucruri interesante și de folos. Există șanse să afli despre variante noi de câștig dintr-o activitate profesională.
Singurele umbre pot apărea dinspre segmentul financiar. Unii vor dori să profite de pe urma generozității tale, ademenindu-te să le achiți o consumație sau să le împrumuți bani și bunuri.
Leu
Socializarea este activitatea de bază la sfârșitul acestei săptămâni. Posibil să întâlnești personaje noi și să legi prietenii pe termen lung. Totuși, în aparență, relațiile cu ceilalți se desfășoară bine, dar reține că este doar o aparență.
Există în umbră un soi de revoltă împotriva a tot și toate, nefiind o senzație permanent conștientă. Fii prudent în orice discuție și evită să-ți iei angajamente, deoarece totul stă sub semnul răsturnărilor de situație.
Fecioară
Sunt zile bune pentru a asimila informații noi, a-ți îmbogăți bagajul educațional și a te implica în activități culturale. Însă gândurile îți vor fi atrase și de partea nevăzută a situațiilor și relațiilor în care ești implicat. Cineva din anturajul prietenilor îți poate oferi informații deosebite vizavi de proiectele tale socio-profesionale. Totul este să fii deschis la opiniile și filozofiile de viață ale celorlalți.
Călătoriile îndepărtate, dar și legăturile cu persoane străine sunt favorizate.
Oracolscop 20 – 26 septembrie 2021
Balanță
Ești preocupat de segmentul financiar în care ești implicat alături de alții. Sfera finanțelor este evidențiată în mod deosebit la finalul acestei săptămâni. Cu ajutorul unor prieteni, vei descoperi variante noi de câștig sau de rezolvare a chestiunilor personale care implică cheltuierea unor sume consistente de bani.
Însă îndreaptă-ți eforturile și spre achitarea facturilor, taxelor sau altor servicii de care beneficiezi în mod curent.
Scorpion
Relațiile parteneriale sunt tensionate din cauza principiilor de viață diferite. În acțiunile comune cu partenerul de viață sau cei de afaceri, colaboratorii, tu ai dori ca lucrurile să se desfășoare altfel, conform credințelor și viziunilor tale. Însă deocamdată este o mare discrepanță între ceea ce dorești și preconizezi tu pentru lucrul în comun și ceea ce doresc și preconizează ceilalți. Acceptă și alte opinii sau variante de abordare a situațiilor în care ești implicat.
Săgetător
Zilele acestea, activitățile de rutină sunt frecvente. Ar fi înțelept să depui eforturi minime, în acțiuni care sunt strict necesare. Sănătatea este precară, de aceea, ai nevoie de odihnă, dieta potrivită, hidratare suficientă și mult somn.
Se pare că ești destul de rigid în mentalitate deocamdată și dorești să faci totul numai cum vrei tu. Astfel, relațiile cu ceilalți devin anoste și există riscul să fii marginalizat. Apropie-te de semeni cu inima deschisă!
Luna plină în Pești, 21 septembrie 2021. O călăuză în plin haos
Capricorn
Capitolul amoros se evidențiază, pentru că una îți dorești tu, una planifici pentru vacanța cu cei dragi și cu totul altceva îți oferă aceștia. Iar și iar intervin neînțelegeri de la bugetul comun. Ceilalți vor să le achiți cheltuielile, mai ales dacă vreți să plecați undeva împreună sau să desfășurați o acțiune care presupune cheltuieli comune.
Poate că mai bine ar fi să te ocupi de un hobby și să te desprinzi de persoanele care vor doar să profite de pe urma ta.
Vărsător
Sunt favorizate reuniunile de familie și treburile gospodărești. Dar, pentru că felul tău de a fi este misterios, chiar bizar pe alocuri, cei dragi îți pot face tot soiul de reproșuri. De aceea, controlează-ți reacțiile, fii prezent alături de ceilalți și implică-te serios în treburile gospodărești. Există riscul de a strica relații bune.
Poți organiza schimbări importante în spațiul în care locuiești, dar și serate amuzante pentru rude sau vizite în locurile natale.
Pești
Călătoriile pe distanțe scurte și întâlnirile cu persoanele din anturajul apropiat sunt frecvente la finalul acestei săptămâni. Pe de altă parte, îndatoririle profesionale îți pot răpi mult timp și efort pentru a te ocupa de ele. Organizează-ți programul astfel încât să fii și alături de cei dragi implicat în activități recreative.
Cumva o mână nevăzută, de necontrolat, răstoarnă situațiile. De aceea, fii pregătit în orice moment pentru schimbare.
Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe