PNRR-urile Poloniei şi Ungariei nu vor fi aprobate acum din cauza încălcării statului de drept

PNRR-urile Poloniei şi Ungariei nu vor fi aprobate acum din cauza încălcării statului de drept
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Comisia Europeană nu aprobă deocamdată planurile naţionale de redresare şi rezilienţă (PNRR) ale Poloniei şi Ungariei pentru că cele două ţări încă nu au pus în practică recomandările sale privind statul de drept, a declarat vineri comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni (foto), relatează Reuters.

”Sper că vom reuşi să facem progrese în viitorul apropiat, dar încă nu suntem acolo”, a spus comisarul european la o conferinţă de presă după o întâlnire a miniştrilor de finanţe din zona euro desfăşurată în oraşul sloven Brdo.

Ungaria şi Polonia, ţări conduse de guverne conservatoare criticate de Bruxelles că încalcă valorile europene prin limitarea drepturilor comunităţii LGBT sau reformele în justiţie, sunt vizate de o serie de proceduri de infringement şi juridice declanşate împotriva lor de Comisia Europeană.

Disputele celor două ţări cu Bruxellesul au cunoscut recent o nouă escaladare după ce Ungaria a stârnit indignarea unor lideri vest-europeni prin adoptarea unei legi care interzice promovarea homosexualităţii în şcoli, iar Tribunalul Constituţional polonez a hotărât că măsurile decise de Curtea de Justiţie a UE (CJUE) împotriva reformelor judiciare întreprinse de guvernul de la Varşovia sunt neconstituţionale, Polonia contestând astfel întâietatea dreptului UE asupra celui naţional.

ADVERTISING

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇