FRF reacționează după plecarea lui Șumudică de la CFR Cluj

FRF reacționează după plecarea lui Șumudică de la CFR Cluj

Conducerea Federației Române de Fotbal a reacționat după plecarea lui Marius Șumudică de la CFR Cluj.

Președintele Răzvan Burleanu spune că a fost anormal modul în care s-a făcut rezilierea contractului lui Șumudică.

Antrenorul a fost ținut la poarta bazei de pregătire și nu a fost lăsat să vină la antrenament.

În aceste condiții, Burleanu spune că vrea să aibă o discuție cu șefii lui CFR Cluj pentru ca situația să nu se repete.

"Îmi doresc să am un dialog cu reprezentanții clubului CFR după meciurile echipei naționale. Îmi doresc ca pe viitor să nu mai avem asemenea incidente. Aş recomanda cluburilor şi antrenorilor să fie mult mai ateţi la rezilierea unui contract.

ADVERTISING

Pentru că rezilierea unui contract face parte din activitatea noastră. De ce spun aceste lucruri? Când apare o astfel de situaţia imaginea clubului şi a fotbalului în general are de suferit", a spus Burleanu, potrivit DigiSport.

Marius Șumudică va încasa 300 de mii de euro după ce a fost demis de la CFR Cluj.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!