Zeci de cadre medicale, îmbrăcate în combinezoane, protestează miercuri în fața Guvernului, afirmând că sunt nemulțumite de condițiile de muncă și de salariile primite.
Medicii și asistentele sunt nemulțumiți, de asemenea, și de Legea Carantinei, care permite ca ei să fie detașați fără acordul lor sau al șefilor de spitale, potrivit Realitatea TV.
Cadrele medicale vor să depună un memorandum la Guvern în care își arată nemulțumirile.
”Este foarte greu să știi că pleci acasă și există riscul să îți îmbolnăvești familia. Sunt asistenți care s-au îmbolnăvit, care au nevoie de perfuzii după ce termină programul. Stăm la 40 de grade în secțiile de Terapie Intensivă sau în saloanele în care suntem repartizați, nu avem voie cu aer condiționat, nu avem voie să bem apă”, a declarat la Antena3 un asistent de la Spitalul Elias.
Printre cei prezenți în fața Guvernului se află și reprezentanții Sindicatului Sanitas Obregia și cei ai Sindicatului SANITAS-SCUB.
Solicitările cadrelor medicale, prezentate în memorandum, sunt:
- Reluarea dialogului social instituționalizat la toate nivelurile
- Emiterea ordinului de declarare a epidemiei la nivel național
- Acordarea sporului pentru condiții deosebit de periculoase pentru combaterea epidemiei (55%-85%) pentru toți salariații care lucrează cu pacienți COVID-19 și suspecți
- Adaptarea condițiilor de muncă la situația epidemiologică actuală
- Creșterea salariilor la nivelul corespunzător anului 2022 pentru toți lucrătorii din sistemul sanitar ca o recunoaștere firească a efortului și meritelor salariaților din sistem
- Raportarea tuturor sporurilor la salariul de bază actual
- Acordarea stimulentului de risc pentru toți salariații din sănătate aflați în activitate în aceasă perioadă
O delegaţie a reprezentanţilor Federaţiei Sanitas a fost invitată la o primă discuţie cu premierul Ludovic Orban.
UPDATE - La finalul întâlnirii, Guvernul a anunțat că discuțiile vor continua și zilele următoare.
„Prim-ministrul Ludovic Orban a avut astăzi o scurtă întrevedere cu reprezentanții Sindicatului Sanitas în cadrul căreia au fost abordate câteva dintre punctele de vedere enunțate de sindicaliști în memoriul depus la Cabinetul premierului.
În cursul zilelor următoare, prim-ministrul împreună cu ministrul Sănătății vor continua discuțiile cu reprezentanții Sindicatului Sanitas pentru soluționarea problemelor semnalate de cadrele medicale”, a informat Guvernul.
Reacția Ministerului Sănătății
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan, critică însă medicii și asistentele prezenți la protest, afirmând că echipamentele de protecție nu trebuie folosite pe stradă, facându-se risipă.
"Echipamentele au fost permanent suplimentate și în zonele unde e indicată folosirea lor există. Am putea face interpretarea între ghilimele că există echipamente și în plus din moment ce ei demonstrează îmbrăcați în echipamente pe stradă.
Nici asta nu e o atitudine firească. Echipamentele trebuie purtate numai în incinta instituțiilor sanitare, indiferent ce vrem să demonstrăm. Nu trebuie să folosim ca mesaj public elemente de tehnică medicală, imagini cu pacienți, imagini cu tehnologie avansată. Nu au decât natura să impresioneze. E o risipă de echipamente", a declarat la Digi24 Horațiu Moldovan.