Simona Halep s-a retras de la Cincinnati

Simona Halep s-a retras de la Cincinnati
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Simona Halep s-a retras cu doar câteva ore înaintea disputării meciului cu Jessica Pegula, din turul doi al turneului de la Cincinnati.

Sportiva noastră a luat această decizie după ce, în urma unei ecografii efectuate în această dimineață, i-a fost descoperită o „mică ruptură la adductorul piciorului drept”.

Cum US Open bate la ușă, startul Grand Slam-ului american fiind programat peste mai puțin de două săptămâni, Simona a hotărât că ar fi prea riscant să continue la Cincinnati.

"Din nefericire, o ecografie efectuată în această dimineață a arătat o mică ruptură la adductorul piciorului drept și ar fi prea riscant pentru mine să joc astăzi. Mă voi odihni și voi face tot ce-mi stă în putință pentru a fi pregătită pentru US Open. Pentru fanii din Cincinnati, a fost frumos să va revăd", a anunțat Simona pe Twitter.

În meciul din primul tur cu poloneza Magda Linette, câștigat în trei seturi, Simona a acuzat dureri la coapsa dreaptă și a solicitat intervenția fizioterapeutului.

ADVERTISING

US Open 2021 este programat în perioada 30 august - 12 septembrie.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!